Cine ar putea fi succesorul Papei Francisc

Cine ar putea fi succesorul Papei Francisc

La Vatican este un post vacant în fruntea Bisericii Catolice, după moartea Papei Francisc. Conclavul se pregătește să aleagă noul lider spiritual între reforme, diplomație și provocări globale. 

Moartea Papei Francisc ar putea marca un punct de cotitură și deja de vorbește despre numele posibililor succesori și modul în care funcționează alegerea noului Pontif, notează iltirreno.it. Decesul Pontifului de la Vatican survenit luni, 21 aprilie, la ora 7:35, în reședința sa din Casa Santa Marta, marchează sfârșitul unui pontificat care a transformat profund Biserica Catolică.

Odată cu moartea lui Jorge Mario Bergoglio, primul iezuit și papă sud-american din istorie, începe oficial perioada de sede vacante și lumea se pregătește pentru Conclavul care îi va alege succesorul. La întâlnirea cu jurnaliștii din data de 16 martie 2013, după numirea sa ca Suveran Pontif, Jorge Mario Bergogli, a arătat că și-a ales numele de papă în amintirea lui Francisc de Assisi.

Printre cele mai acreditate nume pentru tronul papal se remarcă Pietro Parolin, secretar de stat al Vaticanului, cunoscut pentru abilitățile sale diplomatice și influența sa în relațiile internaționale ale Sfântului Scaun. Un alt posibil succesor este Matteo Zuppi, președintele Conferinței Episcopale Italiene și apropiat de Comunitatea din Sant'Egidio, cunoscut pentru angajamentul său puternic față de pace și dialog social.

Dacă Conclavul ar opta pentru un papă asiatic, cardinalul filipinez Luis Antonio Tagle, prefect al Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor, ar fi o alegere extrem de semnificativă, un simbol al vitalității catolice pe continentul asiatic. Printre figurile emergente se numără și Jean-Claude Hollerich, iezuit luxemburghez și vorbitor la Sinodul despre Sinodalitate, foarte apreciat de Francisc pentru atenția acordată problemelor sociale.

Pierbattista Pizzaballa, Patriarhul Latin al Ierusalimului, se remarcă prin experiența sa în dialogul interreligios, în timp ce Philippe Aveline, Arhiepiscopul Marsiliei, și Mario Grech, maltez, împărtășesc un angajament puternic față de ecumenism și reînnoirea pastorală. Din Portugalia, cardinalul José Tolentino de Mendonça ar reprezenta o opțiune semnificativă pentru sensibilitatea sa culturală și teologică.

În Statele Unite, două nume ies în evidență: Wilton Gregory, primul cardinal afro-american și actual Arhiepiscop de Washington, și Blase Cupich, Arhiepiscop de Chicago, ambii interpreți ai unei Biserici atente la provocările contemporane. Un alt nume vehiculat de peste Ocean, care ar putea fi pe placul lui Donald Trump este Raymond Leo Burke este un prelat american al Bisericii Catolice, episcop și cardinal și a fost patron al Ordinului Suveran Militar al Maltei din 2014 până în 2023. 

O altă ipoteză fascinantă este cea a alegerii unui Papă african. În acest scenariu, Fridolin Ambongo Besungu, Arhiepiscopul Kinshasei, se remarcă prin angajamentul său față de justiția socială și protecția mediului. Dimpotrivă, Robert Sarah, un guinean, este o figură conservatoare proeminentă, fost prefect emerit al Congregației pentru Cultul Divin.

În cele din urmă, deși șansele unui nou papă latino-american par reduse, candidaturile lui Sérgio da Rocha, arhiepiscop de San Salvador de Bahia, și Leonardo Steiner, arhiepiscop de Manaus, nu sunt excluse.

Comenteaza