Clasarea Dosarului Revoluţiei: Asociaţia 21 Decembrie va ataca decizia la ICCJ
"Primul lucru pe care îl fac- zâmbesc. (...) Nu pot decât să zâmbesc, este sigur un zâmbet trist. Nu pot să cred că au avut capacitatea intelectuală, şi cred că cu celelealte capacităţi nu stau bine, să închidă dosarul Revoluţiei, în care există mult mai multe decizii CEDO decât în dosarul Mineriadei, pe care l-au redeschis. Cu certitudine, Asociaţia 21 Decembrie va ataca decizia la Înalta Curte şi este o umilinţă pe care o administrează probabil în răzbunare pentru faptul că defilează la Parchet toţi criminalii din Mineriadă. Vă spun că sunt aceeaşi cu cei din Revoluţie şi ca atare poate este o ultimă zvâcnire şi o ultimă răzbunare", a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989.
Mărieş a precizat că, în acestă vară, a avut întâlniri lunare la Secţia Parchetelor Militare nemulţumit de faptul că nu se reiau cercetările în dosarul Revoluţiei, dar şi în dosarul Comunismului şi cel al Mineriadei.
"Dacă acest lucru s-a întâmplat, o afirm cu toată sinceritatea, autorii documentului de azi , dacă el există, sunt, ierarhic vorbind, Ion Vasilache (şeful Secţiei Parchetelor Militare, n.r.), Niţu Tiberiu Flaviu- procurorul general al României, ajutaţi de domnul Coldea (Florin Coldea, director adjunct al SRI, n.r.). Nu se putea închide acest dosar fără cele trei persoane. Dacă greşesc, domnul Coldea să iasă public şi să spună «Mărieş, dezinformat!». E adevărat, eu nu am fost informatorul lor şi sunt mai puţin informat. (...) Să iasă domnul Coldea public şi să spună dacă SRI împreună cu Ion Vasilache, care nu este departe de această instituţie, şi domnul Niţu, care nu e departe de această instituţie, au săvârşit o nouă crimă împotriva celor pe care îi am în spatele meu, i-au omorât a doua oară, colegii noştri de la baricadă care au căzut în ziua de 21 decembrie, şi i-au ucis şi pe cei pe care după 22 decembrie i-a omorât camarila KGB-istă a lui IoIon Iliescuca să nu mai vorbesc de colegii de la Timişoara şi din Cluj şi din Sibiu şi din alt oraş", a spus Teodor Mărieş.
Procurorii militari din Parchetul instanţei supreme au clasat dosarul Revoluţiei din decembrie 1989, în care au fost făcute cercetări privind 709 morţi, 2.198 de răniţi, dintre care 1.855 împuşcaţi, şi 924 de reţinuţi, PICCJ precizând că pentru unele fapte există condamnări în alte cauze.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a anunţat vineri, într-un comunicat de presă, că procurorii de la Secţia Parchetelor Militare au finalizat cercetările în dosarul 11/P/2014 privind fapte comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a unor persoane, precum şi distrugerea unor bunuri.