Cluj: Comunitatea Declic dă în judecată Guvernul pentru neadoptarea de măsuri de combatere a schimbărilor climatice

Cluj: Comunitatea Declic dă în judecată Guvernul pentru neadoptarea de măsuri de combatere a schimbărilor climatice

Comunitatea Declic anunţă că va deschide o acţiune în instanţă împotriva Guvernului, căruia îi cere să ia măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice, în primul proces de acest fel din România.


"Premieră în justiţie: Declic dă statul în judecată şi cere obligarea Guvernului să ia măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice. Comunitatea Declic vă invită marţi, 31 ianuarie, la ora 11,00, la Curtea de Apel Cluj, unde activiştii de mediu, împreună cu avocaţii, depun actele pentru primul proces pe climă din România, deschis împotriva Guvernului. Declic cere judecătorilor să oblige Guvernul, prin Ministerul Mediului şi Ministerul Energiei, să adopte măsurile necesare pentru reducerea cu 55% a gazelor cu efect de seră până în anul 2030 şi pentru atingerea neutralităţii climatice până în anul 2050", se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de comunitatea Declic.

Potrivit sursei citate, până în acest moment, în Europa, în Franţa şi Olanda, au mai avut loc procese similare, declanşate de societatea civilă împotriva statului. Activiştii de mediu au obţinut în instanţă obligarea statelor francez şi olandez la asigurarea unor măsuri eficiente pentru atingerea neutralităţii climatice.

"România nu are o lege a climei şi nici nu se aliniază la obiectivele europene asumate pentru reducerea gazelor cu efect de seră. Doar o decizie definitivă în instanţă poate obliga Ministerul Mediului şi Ministerul Energiei să ia toate măsurile necesare'', a declarat Cătălina Hopârteanu, reprezentant al Comunităţii Declic, citată în comunicatul menţionat.

Mai mult, Declic aduce în atenţia judecătorilor faptul că inactivitatea Guvernului afectează "dreptul la viaţă şi dreptul la viaţă privată, dreptul de proprietate, dreptul la un trai decent, dreptul la un mediu sănătos şi durabil, precum şi dreptul la un viitor demn al generaţiilor viitoare etc". Potrivit surse citate, statul are obligaţia de a lua măsuri pentru a asigura un viitor sănătos şi durabil pentru toţi cetăţenii".

"Odată cu acţiunea, Declic depune la instanţă o serie de studii şi rapoarte realizate de cercetători specializaţi care susţin nevoia adoptării urgente a măsurilor de combatere a schimbărilor climatice (...) Demersul vine în cadrul Campaniei Declic, prin care peste 50.000 de cetăţeni cer Guvernului măsuri pentru susţinerea investiţiilor în energiile verzi", se mai menţionează în comunicat.

Etichete
Comenteaza