Conducta de transport gaze Lugaşu – Huedin, de importanță națională
- Scris de Ziua de Cluj
- 12 Aug 2021, 10:14
- Eveniment
- Ascultă știrea
Guvernul a adoptat miercuri Hotărârea privind declararea proiectului de investiţii „Conductă de transport gaze naturale Lugaşu – Huedin, inclusiv cu alimentare cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră optică” ca proiect de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale, a scris Ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe Facebook.
„Avem nevoie de surse diversificate de producţie, dar şi de un sistem bine pus la punct de transport, în domeniul Energiei. Astăzi, împreună cu colegii din Guvern, am adoptat Hotărârea privind declararea proiectului de investiţii „Conductă de transport gaze naturale Lugaşu – Huedin, inclusiv cu alimentare cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră optică” ca proiect de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale!”, a subliniat Virgil Popescu.
Amplasamentul se află pe raza următoarelor unităţi administrativ teritoriale: judeţul Bihor – Lugaşu de Jos, Ţeţchea, Aştileu, Aleşd, Valea Crişului, Borod, Bratca; judeţul Sălaj – Sâgâ; judeţul Cluj – Negreni, Ciucea, Fildu de Jos şi Poieni.Virgil Popescu a precizat că prin realizarea acestei conducte se va asigura alimentarea cu gaze naturale a aproximativ 32.800 consumatori casnici, 127 instituţii publice (şcoli, primării, dispensare…) şi diverşi agenţi economici.