Constructor pentru un tronson din autostrada A3 Câmpia Turzii - Târgu-Mureș. Lucrările costă 45 milioane euro

Constructor pentru un tronson din autostrada A3 Câmpia Turzii - Târgu-Mureș. Lucrările costă 45 milioane euro

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a  desemnat câștigătorul pentru realizarea tronsonului de autostradă Târgu Mureș – Ungheni, parte din Autostrada Transilvania.

Execuția lucrărilor pentru Lotul 1 Târgu Mureș - Ungheni, din autostrada Autostrada Transilvania (A3) până la Câmpia Turzii, a fost atribuită către asocierea Itinera Spa - Retter Projectmanagement SRL pentru circa 45 de milioane de euro, după ce Compania de Autostrăzi a reevaluat ofertele depuse în urma unor contestații menținute în instanță. Inițial, în noiembrie 2017, CNAIR desemnase câștigător compania Strabag care ofertase 28 de milioane de euro. Lotul are o lungime de 4,5 km şi include şi un drum de legătura de 4,7 km.

”În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 18 luni. Menţionăm că ofertantul declarat câştigator a ofertat o perioada de garanţie a lucrărilor de 9 ani”, se arată în comunicat. Procesul de semnare a contractului va putea fi iniţiat doar după expirarea noii perioade de depunere a contestaţiilor, adică 10 zile de la transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii, potrivit CNAIR.

Dacă vor fi înregistrate contestaţii împotriva noului rezultat al procedurii, CNAIR va trebui să aştepte şi soluţionarea acestora în vederea iniţierii procesului de semnare a contractului.

Comenteaza