Cosmin Andreica, președintele EUROPOL: "Toți cei care îndrăznesc să vorbească despre mizeria din MAI, vor purta o țintă pe spate"

Cosmin Andreica, președintele EUROPOL: "Toți cei care îndrăznesc să vorbească despre mizeria din MAI, vor purta o țintă pe spate"
| Foto: sursa- dcnews.ro - Inquam Photos / George Călin

În timp ce Poliţia Română a făcut joi declaraţii de presă eogioase la adresa realizărilor măreţe din instiuţie, Cosmin Andreica, președintele Sindicatului EUROPOL, a făcut declaraţii fără perdea despre carenţele sistemului în contextul tragediei din staţiunea 2 Mai. 

Doi oameni au fost ucişi de un tânăr care se droga de la vârsta de 13 ani. Alţi 3 sunt în spital. Părinţii l-au premiat pe tânăr pentru "buna purtare" cu o maşină de colecţie, iar avocata tânărului drogat susţinea că acesta nu este consumator de droguri. Dosare erau doar 2 pe numele lui.

Opinia publică a fost scandalizată deoarece moartea celor doi tineri a scos la iveală urâţenia sistemului corupt şi putred. Cosmin Andreica, președintele Sindicatului EUROPOL, a făcut declaraţii fără perdea la Interviurile Digi24.ro despre ce a scos la suprafaţă tragedia de la 2 mai în ce priveşte minusurile sistemului. 

Andreica a vorbit că despre procedurile proaste din Poliție, despre lipsa de pregătire din sistem, lipsa unei baze de date la care să aibă acces în teren agenţii, cu dosarele pe care le-ar mai putea avea suspecţii, dar şi despre sistemul de "cunoştinţe şi relaţii", care încă funcţionează. Iată câteva dintre remarcile preşedintelui sindicatului EUROPOL.

- Poliția Română nu are o bază de date a deținătorilor de polițe auto. Accesăm un site care e pus la dispoziție de asiguratorii auto.
-  INML întârzie chiar şi de 7 luni de zile rezultatele probelor biologice. Conducătorii au fost testați, a fost rezultat pozitiv, iar de șapte luni de zile întârzie rezultatul.
- Verificarea tânărului pentru alte dosare: Polițiștii din teren nu au acces la soluțiile de renunțare la urmărirea penală. Niciun polițist nu poate accesa informația că a mai fost cercetat în alte două cazuri.
- După accidentul din 2 mai, duminică, conducerea IPJ Constanța a distribuit un drugtest la Vama Veche. În condițiile în care patrulele nu sunt instruite să îl folosească. Astăzi, nu ei sunt operatorii acestor instrumente, doar agenții de la rutieră. Dar, totuși, au dus un drugtest că poate reușesc să acopere ce s-a întâmplat.
- Înțeleg că a fost la fața locului și șeful serviciului rutier. Înțeleg că discuțiile au fost mai ample și că șeful serviciului rutier l-ar fi cunoscut pe tatăl acestui tânăr.

- Secretarul de stat Despescu are atitudine dictatorială. 
- Cei care au fost anunțați demiși, au renunțat la funcție voluntar. Putem mâine să îi vedem în alte funcții de conducere.

Pe Cosmin Andreica a fost taxat nu odată pentru faptul că a spus lucrurilor pe nume. În 2012 a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate (ANI) apoi şi în 2019. "ANI nu răspunde în fața nimănui. Pentru că ANI este controlată de către o comisie parlamentară, care acționează, în mod evident, după interesele de partid.

Prima incompatibilitate am primit-o cadou din partea unei sesizări clasificate de la Petre Tobă, inspector general al Poliției Române, la acea dată. Pentru a doua incompatibilitate, Carmen Dan, ministru MAI la acel moment, s-a folosit de lideri de sindicat pensionari, pe care i-a "consiliat" să depună sesizări pe care în mod convenabil, le-a folosit pentru a mă scoate în offside, tot prin intermediul ANI. (...)

Cel mai probabil aceste presiuni nu vor înceta niciodată. Fie că vorbim despre acțiuni ale structurilor de informații, despre care știm cu toții că au câte un "dosar/lider de sindicat", fie că vorbim despre fabricarea de dosare penale, fie că vorbim despre inventarea de "incompatibilități/conflicte de interes", e clar că toți cei care îndrăznesc să vorbească despre mizeria din MAI, vor purta o "țintă" pe spate", a scris în urma cu 2 ani pe Facebook Andreica. 

Comenteaza