În prezent, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale – Poliția Română, Poliția de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări și Jandarmeria Română – desfășoară operațiunea „GREEN-PASS”
Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au pornit, joi, de la ora 08:00, o acțiune de amploare pentru a asigura un mediu mai sigur pentru locuitori.
Șoferii români vor avea un nou instrument la dispoziție pentru a combate comportamentul agresiv din trafic, prin intermediul aplicației M.A.I.
Individul care a provocat un incendiu marți, 17 septembrie, în Palatul Parlamentului a fost prins după 10 ore de căutări, deși oamenii legii au reușit să-l identifice la scurt timp după incident.
O mamă din Hida a mers la Poliție și a anunțat că fiica ei a fost răpită din centrul comunei.
Poliţia anunţă modificări legislative în ceea ce priveşte şoferii amendaţi contravenţional care refuză primirea procesului-verbal.
„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima
Prinţul Paul al României, condamnat în dosarul "Ferma Băneasa" la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, a fost depistat în Malta, au precizat, duminică, pentru AGERPRES, surse judiciare.
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.700 de solicitări ale cetățenilor și au reținut 1.112 permise de conducere.
Recomandări: