Crater uriaș apărut pe Autostrada A10 Sebeş-Turda

Crater uriaș apărut pe Autostrada A10 Sebeş-Turda
| Foto: captura video

Una dintre porțiunile de carosabil de pe autostradă s-a surpat în același loc precum anul trecut.

Problemele continuă pe Autostrada A10 Sebeş-Turda. Carosabilul s-a surpat din nou în același loc în care s-a întâmplat și anul trecut, însă de această dată porțiunea afectată este și mai mare, potrivit Observator News.

Craterul se întinde de pe prima bandă, care e afectată în întregime, până la mijlocul cele de-a doua benzi. Problemele continuă și în afara carosabilului, unde parapetul riscă să o ia la vale.

În zonă există restricții de circulație și pe o porțiune mai mare de 500 de metri se circulă pe o singură bandă. Mai mult, șoferii pot circula cu maximum 60 km/h pe această porțiune.

Lotul afectat a fost inaugurat în 2018, însă în 2023 au apărut primele probleme. Atunci, constructorul austriac a revenit în zonă și a reconstruit fundația autostrăzii.

Primele fisuri ale șoselei au apărut încă de toamna trecută, iar recent s-au transformat în surpări.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .