Cum s-a produs accidentul grav din Gilău: Un tânăr de 18 ani, fără permis și cu numere false, s-a răsturnat cu mașina

Cum s-a produs accidentul grav din Gilău: Un tânăr de 18 ani, fără permis și cu numere false, s-a răsturnat cu mașina
| Foto: sursa - ISU Cluj

Polițiștii clujeni au oferit informații suplimentare legate de accidentul grav produs marți dimineață în localitatea Gilău.

În data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 03:50, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați despre un accident de circulație produs pe DJ 107N, în localitatea Gilău.

"Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr, de 18 ani, din localitatea Gilău, care conducea un autovehicul, pe fondul neadaptării vitezei, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile. Echipajele medicale ajunse la fața locului au aplicat imediat manevrele de resuscitare, iar în urma acestora, tânărul a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor suplimentare de specialitate", a transmis IPJ Cluj.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere, iar autovehiculul avea atribuite plăcuțe cu număr fals de înmatriculare.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul.

CITEȘTE ȘI: ACCIDENT GRAV între Someșul Rece și Gilău. Tânăr fără semne vitale, RESUSCITAT

Comenteaza