Cum şi când se înnoieşte parcul auto CTP + Se fac angajări de controlori

Cum şi când se înnoieşte parcul auto CTP + Se fac angajări de controlori
Directorul Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca, Liviu Neag, a vorbit, pentru ZIUA de CLUJ, despre autobuzele noi care urmează să fie cumpărate, despre sistemul de ticketing şi despre controlori, aşa-numiţii “boacteri”, care au fost subiect de presă în această vară.

Neag conduce o companie uriaşă, cu 1.500 de angajaţi şi peste 300 de mijloace de transport în comun. Este un om obişnuit cu stresul: dacă autobuzele nu circulă conform programului, dacă sunt prea pline sau dacă fac pană, lui i se sparge totul în cap. Iar acestea sunt situaţii normale, pentru că există şi genul de evenimente imprevizibile: de exemplu, cel tragi-comic de săptămâna trecută, când un troleibuz al companiei s-a tamponat cu un tramvai.

Anul acesta, CTP a avut aspiraţii înalte, iar Neag a vorbit, pentru ZIUA de CLUJ, despre acestea. După ce s-a cucerit zona metropolitană şi s-au introdus biletele prin SMS, la orizont au apărut înnoirea aproape radicală a parcului auto şi implementarea sistemului de ticketing.

60 de autobuze, dar nici o treime nu vin anul acesta

E clar, vin autobuze noi. Lucrul acesta a fost anunţat de la începutul anului de municipalitate, care a şi organizat licitaţia pentru 40 de autobuze articulate, respectiv cu "burduf". "Primele unităţi le aşteptăm în octombrie sau noiembrie. Vor veni atunci cel puţin 10, pentru că aşa prevede contractul", spune Neag. Până la finalul lui 2014 ar mai putea ajunge cel mult încă un lot de 10. Autobuzele sunt marca Solaris Bus&Coach, se produc în Polonia, la Poznan, şi au costat municipalitatea 282.000 de euro fiecare. Banii provin dintr-un credit luat de primărie de la CEC Bank.

La acestea se vor adăuga 20 de autobuze, dintre care 10 au fost promise de guvernul elveţian, iar altele 10 ar urma să fie cumpărate de CTP din surse proprii. "Am vorbit de curând cu cineva de la Ambasada Elveţiei şi suntem pe final cu trimiterea documentaţiei pentru cele 10 autobuze electrice pe care doresc să le finanţeze. E posibil ca la toamnă să avem o licitaţie. Chinezii fac astfel de autobuze, dar şi marii producători europeni", dezvăluie Neag. El a stabilit traseele pe care vor circula aceste autobuze ecologice: gară - centru - aeroport. Vine şi explicaţia: "Vrem să reducem noxele din zona centrală".

Când îl întrebăm de cele 10 autobuze pe care CTP a anunţat că vrea să le cumpere, Neag sună "pe interior". "Purtăm corespondenţă cu Fiscul, care ne tot trimite întrebări. Colegii mei spun că acum documentaţia este completă şi săptămâna viitoare vom putea publica anunţul de licitaţie pe site-ul specializat SEAP", subliniază şeful companiei clujene.

Licitaţia ar urma să aibă loc tot în toamnă. Costul estimat pentru cele 10 autobuze, care vor fi "scurte", este de 220.000 de euro. Sunt, însă, proceduri care durează: chiar dacă lucrurile vor merge ca unse în următoarea perioadă, nu există nicio şansă ca autobuzele ecologice finanţate de elveţieni sau cele fără burduf pe care vrea să le cumpere CTP să ajungă la Cluj anul acesta.

UPDATE: Joi după-masă, reprezentanţii CTP au aflat că licitaţia a fost deja anunţată pe site-ul SEAP şi că va avea loc în 27 octombrie.

Două tramvaie mov ratează începerea anului şcolar

Am discutat cu Neag şi despre tramvaie: după ce peste vară a circulat doar unul dintre cele mov, acum a fost pus pe şine şi al doilea. Celelalte două vor rata începerea anului şcolar. Şi asta pentru că ambele tramvaie au fost parcate peste vară la capătul de linie de la platforma CUG şi nu vor putea fi aduse spre gară decât după încheierea lucrărilor la podul peste Nadăş.

La toate cele patru unităţi li s-au schimbat în această vară "bandajele", adică roţile, care s-au uzat foarte tare. Operaţiunea este extrem de complicată: fabricantul polonez îşi trimite mecanicii să supervizeze procesul, iar cricul este unul special şi nu există deocamdată în România.

Ticketing şi angajări de "boacteri"

Implementarea sistemului de ticketing înseamnă o modernizare radicală a serviciilor oferite de CTP. Lucrările sunt în plină desfăşurare. "Mai sunt doar câteva staţii de realizat, au mai rămas ceva probleme la branşamente. Nu ştiu însă când se vor termina. Aş prefera să nu mai avansez vreun termen, pentru că nu depinde de mine", mărturiseşte Neag. Teoretic, lucrările urmau să fie încheiate la finele acestei luni.

Valoarea investiţiei este de 27 de milioane de lei, banii provenind în majoritate din fonduri europene. Proiectul, care a presupus modernizarea a 87 de staţii ale mijloacelor de transport în comun, trebuia să includă următoarele componente: 61 automate self-ticketing, 7 centre de vânzare, 136 de validatoare în staţii, 327 de validatoare în mijloacele de transport în comun, 9 puncte de transfer a datelor, o locaţie de management operaţional, 35 de staţii noi.

După mai multe articole din presă, care scoteau în evidenţă faptul că mulţi dintre clujeni circulă fără bilet, dar şi că unii dintre controlori se comportă urât cu călătorii, Neag a anunţat o serie de decizii. "Am hotărât ca de la toamnă să mai angajăm 20 de controlori, care se adaugă la cei 50 din prezent. Eu am discuţii săptămânale cu controlorii şi le cer să fie fermi, dar politicoşi.

Cine se comportă urât e dat afară. M-am gândit, de asemenea, să îi personalizez. Au mai existat uniforme de controlori la Cluj, dar nu le-a plăcut. Vom găsi acum altceva, nişte veste sau sacouri, în aşa fel încât să fie îmbrăcaţi cu toţii unitar", a explicat directorul CTP.

 

Comenteaza