Descoperire șocantă făcută la locuința polițistului clujean care a atacat o tânără
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 13:46
- Eveniment
- Ascultă știrea

Polițiștii din cadrul Biroului Control Intern și Serviciului de Investigații Criminale au efectuat, în data de 4 septembrie, o percheziție la locuința unui polițistului de 43 de ani din Florești, în continuarea cercetărilor privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În urma percheziției, a fost descoperit un cartuș pentru armă letală, calibru 9 mm, ceea ce a determinat extinderea cercetărilor, din oficiu, și pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Tot în cursul zilei de ieri, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a instituit măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, cu monitorizare electronică.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor de la Secția 6 Poliție Rurală Florești și a luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a reiterat angajamentul său pentru transparență și corectitudine în aplicarea procedurilor interne, subliniind că astfel de comportamente nu fac cinste instituției și că vor fi aplicate măsurile legale și disciplinare necesare.
Reamintim faptul că în noaptea de 2 spre 3 septembrie, polițistul a fost reținut după ce ar fi agresat fizic o tânără de 21 de ani și i-ar fi luat bani. Bărbatul de 43 de ani ar fi agresat-o după ce ar fi întreținut relații sexuale consimțite, contra unei sume de bani.
CITEȘTE ȘI: Polițist din Cluj, reținut pentru tâlhărie: A plătit o tânără pentru sex, apoi a atacat-o și i-a luat banii