Directorul Aeroportului Internațional Cluj, la ședința Boardului ACI Europe: „Am discutat despre provocările din aviația civilă”

Directorul Aeroportului Internațional Cluj, la ședința  Boardului ACI Europe: „Am discutat despre provocările din aviația civilă”

David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, a participat în calitate de membru la cea de-a 140-a ședință de board a ACI Europe care s-a desfășurat la Istanbul, în data de 2 iulie 2024.

Având în vedere noile reglementări ale Comisiei Europene, aplicabile în domeniul  transportului aerian, ședința de board a ACI Europe a inclus pe agenda discuțiilor subiectele referitoare la noua strategie de securitate (EU AVSEC Strategy), operaționalizarea Sistemului de Intrare /Ieșire din Spațiul Schengen (Entry/Exit System – EES), implementarea pachetului de măsuri pentru reducerea cu 55% a emisiilor de carbon până în anul 2030 (Fit for 55), reducerea poluării fonice și aspecte legislative privind tarifele aeroportuare, alocarea sloturilor orare pe aeroporturi și accesul pe piața serviciilor de handling la sol.

EU AVSEC Strategy vizează creșterea gradului de securitate în aviația civilă, ceea ce presupune investiții în tehnologii avansate pentru controlul pasagerilor și al bagajelor, iar în cazul în care aeroporturile nu vor fi dotate cu echipamente de ultimă generație, se vor  introduce măsuri suplimentare  în ceea ce privește  controlul de securitate. Regulamentul privind strategia de securitate urmează să fie publicat în prima jumătate a anului 2025, iar obiectivul Comisiei  Europene este ca noile reglementări să fie aplicate pe aeroporturi până în anul 2030.

În ceea ce privește Entry/Exit System, discuțiile din cadrul ședinței de board a ACI Europe au vizat aspectele legate de modul de implementare și pregătirea statelor membre pentru introducerea noului sistem, după îndeplinirea tuturor cerințelor tehnice. O decizie privind calendarul pentru începerea operațiunilor Sistemului EES va fi luată în luna august 2024, însă Comisia Europeană își propune ca sistemul să devină operațional din octombrie 2024.

Referitor la reducerea emisiilor de carbon în sectorul aviației,  proiectul  “Fit for 55” a fost lansat de Comisia Europeană în iulie 2021 cu scopul de a își atinge noul obiectiv climatic pentru 2030 - o reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră față de anul 1990. Cu ocazia întâlnirii de la Istanbul, membrii boardului ACI Europe au analizat costurile și investițiile necesare pentru implementarea pachetului de măsuri care presupune reducerea emisiilor de carbon prin folosirea combustibililor ecologici și crearea infrastructurii aeroportuare necesare pentru alimentarea  aeronavelor cu astfel de combustibili.

Având în vedere demersurile Comisiei Europene pentru reducerea poluării fonice, ACI Europe a subliniat necesitatea abordării unei strategii comune, coerente și armonizate, astfel încât regulamentele  care fac referire la gestionarea zgomotului să fie implementate pe aeroporturi  într-un mod cât mai eficient din punct de vedere al costurilor.

Am discutat despre provocările din aviația civilă din perioada următoare și modul în care va trebui să ne adaptăm și să răspundem la noile schimbări legislative. ACI Europe colaborează cu Comisia Europeană pentru a găsi cele mai eficiente modalități de a implementa viitoarele prevederi ale regulamentelor, astfel încât aeroporturile din Europa să ofere condiții la cele mai înalte standarde, atât în ceea ce privește securitatea și siguranța, cât și serviciile și facilitățile oferite pasagerilor”, a transmis David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj.

Ședința Boardului ACI  Europe a precedat cea de-a 34-a ediție a Congresului Anual al ACI  Europe (ACI EUROPE Annual Congress & General Assembly 2024)  care se desfășoară în perioada 2-4 iulie în Turcia. Evenimentul reunește directorii generali ai celor mai importante aeroporturi din Europa, reprezentanți ai Comisiei Europene, ai companiilor aeriene precum și specialiști ai firmelor cu activitate în domeniul transportului aerian.

Comenteaza