Dov Simens, profesorul de film a lui Quentin Tarantino, a ajuns la Cluj VIDEO

Dov Simens, profesorul de film a lui Quentin Tarantino, a ajuns la Cluj VIDEO
Dov Simens, profesorul de film numărul 1 al Americii, va susţine în perioada 2-3 iunie, faimosul său curs 2 Day Film School, în cadrul Festivalului Internațional de Film
Transilvania.

"Mă bucur că am ajuns în Estul Europei, mai ales că am urmărit cu interes evoluția școlilor
de film din această zonă. Îmi plac efervescența și entuziasmul est-europenilor, care aduc un
suflu proaspăt cinematografiei - se poate vedea, de altfel, și în premiile tocmai decernate
la Cannes. Sunt curios să văd perspectiva cursanților de aici asupra industriei noastre", a
declarat Dov Simens în cadrul unei mese rotunde cu presa.

La atelierul de la Cluj-Napoca vor participa peste 50 de cursanți. Majoritatea activează în industria cinematografică și domenii conexe, dar s-au înscris și studenți sau tineri cu diferite profesii, pasionați de „cea mai strălucitoare" industrie creativă. Alături de români, la curs vor participa și persoane care s-au inscris din Marea Britanie si chiar si din Statele Unite ale Americii a explicat Manuela Morar, unul dintre organizatorii evenimentului și absolventă a
2 Day Film School

 

Cursul 2 Day Film School

Este un curs intensiv de două zile, împărțit în patru sesiuni, fiecare sesiune fiind echivalată cu un an de facultate de specialitate - completată și filtrată de experiența practică a realității de la Hollywood și nu numai. Astfel, participanții cunosc cele mai importante aspecte ale realizării unui film și tot ce ține de secretele meseriei și de lucrurile mai puțin cunoscute ale industriei: de la etapa de proiect și atragerea de fonduri și investitori, până la scenariu, producție, promovare, distribuție și chiar obținerea de profit.

Ca atestare oficială a competențelor dobândite, la finalul cursului participanții vor obține un
certificat de absolvire și o diplomă de producător de film de la Hollywood Film Institute din
California, recunoscute internațional.

Dov Simens

Dov Simens și-a început cariera de profesor de film la UCLA (University of California
Los Angeles) susținând cursuri despre producerea filmelor de calitate cu buget redus.
Programul său s-a bucurat de un imens succes, iar Dov a fost invitat să le predea studenților
de la NYU (New York University) și USC (University of Southern California).

În 1989 a înființat Hollywood Film Institute, iar revoluționarul și apreciatul său curs 2 Day Film SchoolTM a devenit un brand internațional, la care participă anual sute de persoane, mulți profesoniști și actori de la Hollywood și din întreaga lume. Supranumit „campionul realizării filmelelor independente", Dov a primit recunoașterea oficială în momentul în care a fost votat trainerul numărul 1 al Americii de către Asociația Națională a Școlilor de Film din America (National Association of Film Schools) și este prezent cu cursuri la peste 18 universități majore ale lumii.

Succesul său vine și din realizările cu care se laudă absolvenții săi, nume precum Quentin
Tarantino (Reservoir Dogs,Kill Bill), Chris Nolan (Batman Begins, Memento), Guy Ritchie
(Snatch, Revolver), Will Smith, Kirk Jones (Waking Ned Devine, Nanny McPhee), Paul
Brooks (My Big Fat Greek Wedding, White Noise), realizatorii The Blair Witch Project, The
Matrix și alții, ale căror filme au avut încasări de peste 16 miliarde USD.

 

Etichete
Comenteaza