Elena Udrea, audiată la DNA după ce Parlamentul a încuviinţat urmărirea penală pentru acuzaţii din campania prezidenţială din 2009

Elena Udrea, audiată la DNA după ce Parlamentul a încuviinţat urmărirea penală pentru acuzaţii din campania prezidenţială din 2009
Deputatul Elena Udrea a ajuns, vineri dimineaţă, la sediul DNA, pentru a fi audiată în dosarul în care deputaţii au încuviinţat urmărirea penală pentru acuzaţia de instigare la luare de mită privind finanţarea campaniei electorale prezidenţiale din 2009.

Elena Udrea a refuzat să facă declaraţii la intrarea în sediul DNA.

Fostul ministru Elena Udrea poate fi urmărită penal, a decis marţi Camera Deputaţilor prin vot secret cu bile, înregistrându-se 147 de voturi pentru şi 97 împotrivă.

DNA a cerut, miercuri, aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală a fostului ministru al Turismului, Elena Udrea, în dosarul în care aceasta este acuzată de instigare la luare de mită, privind campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009.

"Cauza are ca obiect fapte prin care, pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni, care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Anterior, în cursul lunii septembrie 2016, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de mai multe persoane, printre care Nastasia Gheorghe (la data faptei secretarul general al Ministerului Turismului) şi Tarhon Victor (la data faptei preşedintele Consiliului judeţean Tulcea) pentru luare de mită, precum şi faţă de Udrea Elena Gabriela pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de spălare de bani. În urma probelor administrate ulterior au fost obţinute probe noi cu privire la săvârşirea, de către Udrea Elena Gabriela, a două infracţiuni de instigare la luare de mită, pentru care se impune extinderea urmăririi penale", se arată în comunicatul de presă al procurorilor anticorupţie postat pe site-ul instituţiei.

Deputatul Elena Udrea le-a spus deputaţilor marţi că ar face un bine dacă ar vota cererea DNA de urmărire penală pe numele său, spunându-le totodată colegilor că actualul Parlament ''este cel mai laş şi nepregătit din istoria de după 1989''.

''Este ceva între la revedere şi o slujbă de veşnică pomenire pentru actualul legislativ. Parlamentul acesta ales în 2012 este cel mai laş şi nepregătit din istoria de după 1989. Dintr-un amestec de frică, incompetenţă şi ignoranţă, noi am permis ca această ţară să fie acaparată de sistem. Am scăpat serviciile de sub control. Nu se mai poate respira în România fără ca un băiat cu ochi albaştri să fie implicat. Ne-am întors pe vremea lui Ceauşescu, totul este raportat la noua securitate'', a conchis Udrea.

 

Comenteaza