Fals polițist, trimis în judecată: oprea mașini cu numere străine pe ruta Cluj–Oradea și le cerea șoferilor mii de lei

Fals polițist, trimis în judecată: oprea mașini cu numere străine pe ruta Cluj–Oradea și le cerea șoferilor mii de lei

Bărbatul din Arad care s-a dat drept polițist rutier și a oprit în trafic doi șoferi cu mașini înmatriculate în străinătate, cărora le-a cerut mii de lei sub pretextul că le poate evita suspendarea permisului de conducere, a fost trimis în judecată.

Acesta este cercetat în stare de arest preventiv pentru uzurpare de calități oficiale și înșelăciune, ambele în formă continuată, conform News.ro.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, procurorii au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru două acte materiale de uzurpare de calități oficiale și două acte materiale de înșelăciune. Dosarul va fi soluționat de Judecătoria Oradea.

Anchetatorii susțin că, în 25 iunie, în jurul orei 16:30, bărbatul s-a poziționat pe DN1, în localitatea Oșorhei, județul Bihor, unde și-a oprit autoturismul Volkswagen Touran și, îmbrăcat într-o uniformă de poliție cu grade și însemne, a făcut semnal de oprire unui BMW X6 înmatriculat în Elveția, care circula dinspre Cluj-Napoca spre Oradea.

Folosindu-se fără drept de calitatea de polițist rutier, acesta i-ar fi spus șoferiței că a încălcat legislația rutieră și că urmează să îi fie suspendat permisul de conducere pentru 60 de zile, precum și aplicată o amendă de 4.600 de lei. Sub pretextul că plata a jumătate din amendă i-ar permite să își păstreze permisul, inculpatul ar fi obținut de la femeie suma de 2.200 de lei.

Potrivit procurorilor, în ziua următoare, acesta ar fi recurs la aceeași metodă, tot pe DN1, în Oșorhei. De această dată a oprit un autoturism Range Rover cu numere de înmatriculare străine, care circula dinspre Oradea spre Cluj-Napoca. Șoferului i-ar fi spus că riscă suspendarea permisului pentru 90 de zile și o amendă de 5.000 de lei, reușind să obțină de la acesta 2.000 de lei.

Rechizitoriul a fost înaintat Judecătoriei Oradea, care urmează să stabilească vinovăția inculpatului. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .