Foto Furtuna de marți a făcut ravagii pe drumurile județene din Cluj. Unde s-a intervenit

Pe lângă inundațiile din municipiul Cluj-Napoca și Florești, ploaia abundentă de marți după-amiază a lăsat urmări în mai multe zone ale județului Cluj.

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în urma ploilor abundente înregistrate în cursul zilei de marți, cu efecte semnificative mai ales în zona de munte a judeţului, au fost semnalate situații în care traficul rutier a fost îngreunat sau chiar blocat pe mai multe drumuri județene din cauza copacilor căzuți pe carosabil și a aluviunilor provenite de pe versanții aflați în vecinătatea carosabilului.

Situațiile au fost identificate pe drumurile județene: DJ 107T Măguri Răcătau - Maguri, mai exact pe sectorul de drum situat în zona defileului, și DJ 107N, pe sectorul de drum cuprins între Mănăstirea „Înălțarea Domnului” din Muntele Rece și localitatea Plopi.

Urmare a acestui fapt, în cursul zilei de ieri, pe drumul județean DJ 107T Măguri Răcătău – Măguri s-a acționat prompt cu utilaje specifice în vederea degajării carosabilului în zonele afectate. În urma intervenției rapide, traficul rutier a fost reluat, acesta desfășurându-se în condiții normale.

De asemenea, în cursul dimineții de miercuri, o altă echipă s-a deplasat pe drumul județean DJ 107N Mănăstirea „Înălțarea Domnului” – Plopi în vederea unei intervenții similare.

Comenteaza