Şi totuşi se mişcă. Se vor mai licita câteva petice din Autostrada Transilvania
- Scris de Valentin Malaescu
- 17 Oct 2017, 15:35
- Eveniment
- Ascultă știrea
Cele trei secţiuni care vor fi scoase la licitaţie sunt 3A2 + 3B1 Nădășelu - Mihăiești + Mihăiești - Zimbor (16,8 km + 13,26 km), 3B2 Zimbor - Poarta Sălajului (12,24 km) şi 3B5 Nușfalău - Suplacu de Barcău (13,55 km), potrivit economica.net. Cele trei tronsoane însumează aproape 56 de km şi, potrivit aceleiaşi surse, reprezentanţii CNAIR au precizat că în acest moment documentaţiile sunt pregătite, urmând a fi validate de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice pentru a putea fi publicate ulterior pe SEAP. Termenul estimat pentru lansarea licitaţiei este sfârşitul anului.
Amintim că, la finele lunii august, a fost lansată oficial licitaţia pentru proiectarea şi execuţia tronsonului de 60 km dintre Suplacu de Barcău şi Borş, realizat, în proporţie de aproximativ 40%, de americanii de la Bechtel, care, însă, de la abandonarea lucrărilor a suferit un fenomen constant de degradare. Aproape finalizat este şi tronsonul Gilău - Nădăşel, care aşteaptă însă ca italienii de la Tirrena-Scavi să construiască podul lipsă la inventar care îl va lega de secţiunea Gilău - Câmpia-Turzii, pentru a putea deveni utilizabilă şi bucăţica de autostradă construită de Umbrărescu.
Singura bucată din drumul clujenilor spre vest despre care încă nu avem informaţii privind construcţia rămâne, aşadar, Poarta Sălajului - Nuşfalău. Conform contractului iniţial, cei 415 km ai autostrăzii dintre Braşov şi Borş ar fi trebuit daţi în circulaţie în 2012. Suntem aproape în 2018 şi avem abia 52 de km utilizabili, între Gilău şi Câmpia Turzii, şi ăştia inauguraţi hăt în 2010.