Imaginea României pe plan extern, în dezbatere la UBB, la Forumul de Diplomaţie Publică

Imaginea României pe plan extern, în dezbatere la UBB, la Forumul de Diplomaţie Publică
UBB a fost vineri gazda celei de-a V-a ediţii a Forumului de Diplomaţie Publică, în organizarea Centrului pentru Studii Internaționale, în parteneriat cu Centrul pentru Studiul Democrației și Centrul pentru Diplomație Publică.

Forumul a avut ca temă „Imaginea României pe plan extern, de la probleme la soluţii pe termen lung" şi s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al Ministerului Afacerilor Externe.

La eveniment a participat şi Teodor Meleşcanu, ministrul în exerciţiu al Afacerilor Externe, care a spus că diplomaţia publică este un nou instrument care permite diplomaţiei tradiţionale să promoveze interesele ţării noastre.

"România va fi implicată, în perioada următoare, în proiecte foarte mari, de la Centenarul Marii Uniri, la preşedinţia Consiliului UE şi multe alte evenimente importante. Ele nu pot fi realizate dacă ne limităm strict la elementele diplomaţiei tradiţionale, avem nevoie de diplomaţie publică, de comunicare strategică", a declarat ministrul Afacerilor Externe.

Teodor Meleşcanu a mai spus că diplomaţia publică şi comunicarea strategică devin din ce în ce în importante. „Diplomaţia publică este un produs al societăţilor democratice, deschise, unde se pot folosi astfel de instrumente. (...) Nu am apucat să încetăţenim aceste modalităţi de lucru pentru că ne-am trezit cu teme cum ar fi războiul hibrid în care libertatea presei de la noi din păcate, este, într-adevăr, un mare avantaj, dar reprezintă şi o mare vulnerabilitate. De aceea comunicarea strategică devine din ce în ce mai importantă. Este evident că noi, în România, nu putem să determinăm presa să spună ceea ce vrem noi, în timp ce în alte societăţi autoritare presa este unul dintre principalele instrumente care promovează veşti false, idei, şi care sunt o parte a ceea ce se întâmplă în lumea de astăzi cadrul războiului hibrid. La ora actuală, principala problemă nu sunt armele, armanentele, bătălia adevărată acuma este de a câştiga minţile oamenilor", a arătat ministrul Afacerilor Externe.

La conferinţa de la UBB Cluj au mai participat Mihnea Constantinescu, secretar de stat MAE, Laurențiu Ștefan, consilier prezidențial, diplomaţi străini acreditaţi în România și reprezentanți ai mediului academic din România, SUA şi Israel.

Pe baza dialogului din cadrul evenimentului, echipa de cercetători implicată în organizarea conferinței va realiza un document de tip white paper, care să sprijine, la nivel conceptual, activitatea de diplomație publică și de promovare a imaginii României.

 

 

 

 

 

Comenteaza