Încă o zi liberă pentru români. Ziua Unirii Basarabiei cu România, declarată sărbătoare naţională
Camera Deputaţilor a decis, marţi, ca ziua de 27 martie să fie declarată Ziua Unirii Basarabiei cu România, sărbătoare naţională, iniţiatorul proiectului, deputatul PMP Eugen Tomac, susţinând că "uitarea istoriei este totuna cu trădarea".
"Guvernul României şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale iau măsurile necesare pentru ca, în data de 27 martie, drapelul României să fie arborat în conformitate cu prevederile Legii nr 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de căre autorităţile şi instituţiile publice", potrivit Legii privind declararea zilei de 27 martie - Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională.
Ziua Unirii Basarabiei cu România va putea fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate, prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural-ştiinţifice dedicate acestei sărbători.
Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material şi logistic organizarea şi desfăşurarea manifestărilor amintite, potrivit sursei citate.
Iniţiatorul proiectului, deputatul PMP Eugen Tomac, a susţinut că "uitarea istoriei este totuna cu trădarea".
"Ziua de 27 martie 1918 este una dintre cele mai semnificative din istoria poporului român. Atunci, după 106 ani de ocupaţie ţaristă, Basarabia a revenit în graniţele ei fireşti, fiind prima provincie românească care s-a unit cu România.(...) Este obligaţia noastră, a celor care astăzi răspundem în faţa românilor, de a demonstra că preţuim valorile româneşti de veacuri şi pe cei care ni le-au lăsat moştenire. Uitarea eroilor neamului românesc, uitarea istoriei este totuna cu tradarea", a declarat deputatul PMP Eugen Tomac, în expunerea de motive.
Proiectul de Lege privind declararea zilei de 27 martie - Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională a fost aprobat cu 260 de voturi "pentru", un vot împotrivă şi şase abţineri.
Camera Deputaţilor este for decizional.