Încă un incident cu armă în SUA. De data asta a tras o fetiță de 10 ani

Încă un incident cu armă în SUA. De data asta a tras o fetiță de 10 ani

O fetiță de 10 ani este anchetată de Poliția din Orlando după ce a împușcat o femeie care se certa cu mama ei.

Martorii au declarat poliției că tragedia a avut loc în noaptea de 30 mai, când mama copilului și victima, Lashun Denise Rodgers, în vârstă de 41 de ani, au început să se certe în fața unui bloc. Fetița era alături de mama ei, conform CNN.

Mama fetei și victima au început să se bată cu pumnii, în timp ce iubitul victimei încerca să le despartă. Bărbatul a spus că a văzut cum copilul avea în mână o armă cu care a tras unul sau două focuri.

Copilul ar fi strigat apoi: „Nu ar fi trebuit să o lovească pe mama mea”, a spus bărbatul.

Femeia împușcată a fost dusă la Centrul Medical Regional din Orlando, unde a murit ulterior, potrivit purtătorului de cuvânt al poliției, Heidi Rodriguez.

Copilul a fost plasat în custodia Departamentului pentru Copii și Familii din Florida, iar mama copilului este și ea în custodia poliției.

În urmă cu două zile, un băieţel de 2 ani şi-a ucis accidental tatăl în statul american Florida, după ce a tras cu o armă încărcată lăsată nesupravegheată de părinţii săi.

Comenteaza