Atacatorul de la Aeroportul din Chişinău, Rustam Ashurov, în vârstă de 43 de ani, era dat în urmărire în Tadjikistan. Bărbatul ar face parte dintr-o grupare criminală care ar fi răpit vicepreşedintele unei bănci.
Un incident armat a avut loc vineri pe aeroportul din Chişinău, unde un cetăţean străin căruia i-a fost refuzată intrarea în Republica Moldova a deschis focul cu arma sustrasă unui poliţist, a ucis un angajat de securitate aeroportuară şi un poliţist de frontieră, rănind de asemenea un pasager, iar în cele din urmă a fost capturat, relatează presa de peste Prut şi agenţia Reuters.
A doua zi după masacrul comis de un elev de 13 ani, care a împuşcat opt copii şi a un adult într-o şcoală din Belgrad, alte 8 persoane au fost ucise și 13 au fost rănite joi seară, într-un atac armat în Serbia.
Un adolescent a ucis opt copii și un paznic într-o școală din capitala Serbiei. Alți șase minori, împreună cu un profesor, au fost transportați de urgență la spital.
Potrivit mai multor relatări din presa germană, împușcăturile au avut loc în timp ce se desfăşura o întrunire a Martorilor lui Iehova, iar cel puțin șapte persoane ar fi fost ucise în incidentul armat şi peste 25 ar fi fost rănite.
Patru elevi au fost împuşcaţi miercuri dimineaţa în apropiere de liceu, în oraşul american Philadelphia, imediat după terminarea orelor, care s-au încheiat mai devreme pentru vacanţa de Ziua Recunoştinţei.
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 18 rănite sâmbătă seara într-un atac armat într-un club de noapte frecventat de comunitatea LGBTQ în Colorado Springs, statul american Colorado, a anunţat duminică poliţia locală, transmit AFP şi Reuters.
Un tânăr de 19 ani, înarmat cu o pușcă şi cu muniție suficientă să comită un masacru, a intrat într-un liceu din orașul St. Louis, din sudul Statelor Unite, și a deschis focul asupra elevilor și profesorilor.
O fetiță de 10 ani este anchetată de Poliția din Orlando după ce a împușcat o femeie care se certa cu mama ei.