Începe minivacanța de 1 Mai. CFR și-a suplimentat numărul de locuri

Începe minivacanța de 1 Mai. CFR și-a suplimentat numărul de locuri
Pentru minivacanţa de 1 Mai sunt fi puse în circulaţie trenuri suplimentare, iar faţă de graficul de circulaţie obişnuit capacitatea de transport va creşte cu peste 8.000 de locuri.

Cu greu se mai găsesc bilete în gări, chiar şi fără loc, spre litoral, iar administratorii trenurilor iau deja în calcul suplimentarea cu noi vagoane a garniturilor pentru care cererea de bilete depăşeşte capacitatea de transport.

„Capitala şi oraşele din ţară Baia Mare, Beclean pe Someş, Braşov, Arad, Petroşani, Târgu Jiu, Craiova, Iaşi, Vaslui, Suceava Nord, Timişoara Nord, Drobeta Turnu Severin vor fi conectate cu litoralul prin trenuri directe, până la/de la Mangalia", se arată într-un comunicat al CFR Călători.

Și în acest an, tinerii și nu numai, vor putea ajunge pe Litoral dis-de dimineața, cu Trenul Tineretului (IR 1987 / IR 1986). IR 1987 va pleca din București Nord la ora 02:55 și va sosi în Constanța la ora 06:05, iar în Mangalia la ora 07:53, cu opriri în stațiunile de pe parcurs.

De asemenea, pe ruta București - Constanța vor circula și Trenurile Litoral. Durata de parcurs a acestora este de 2 ore, fără opriri intermediare, iar a celorlalte trenuri din grafic durata este de aproximativ 2 ore și 30 de minute.

Prețul unui bilet pentru un adult la tren IR, clasa a 2-a, cu loc rezervat, pe ruta București-Constanța este 59,60 lei, iar un bilet dus-întors are o reducere de 10% și este 108,10 lei. Studenții beneficiează de gratuitate, iar elevii de reduceri de 50%. Un bilet la clasa a 2-a pentru un elev este de 29,80 lei, se mai arată în comunicatul CFR Călători.

 

 

Comenteaza