Incident cumplit: copil de 14 ani, în comă după un accident cu trotineta electrică. Poliția a deschis dosar penal
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:48
- Eveniment
- Ascultă știrea
Un băiat în vârstă de 14 ani din comuna Dumbrăvița, de lângă Timișoara, se află în stare gravă la spital, după ce a fost implicat într-un accident cu trotineta electrică.
Adolescentul a suferit leziuni severe la nivelul capului, iar medicii îl țin sub strictă supraveghere medicală, conform News.ro.
Potrivit reprezentanților Școlii Gimnaziale Dumbrăvița, elevul, care era în clasa a VIII-a, a părăsit incinta unității de învățământ împreună cu alți doi colegi în timpul programului școlar. Cei trei s-au deplasat cu trotineta electrică în apropierea școlii, iar la un moment dat băiatul ar fi pierdut controlul vehiculului și a fost proiectat violent pe carosabil.
„În urma traumatismului, elevul a suferit leziuni grave ale trunchiului cerebral şi se află, în acest moment, în stare de comă, internat şi aflat sub strictă supraveghere medicală. Viaţa sa este, din nefericire, în continuare în pericol”, au transmis reprezentanții școlii.
Conducerea unității de învățământ a anunțat că au fost declanșate cercetări administrative pentru a se stabili cum a fost posibil ca elevii să părăsească școala în timpul orelor și dacă au fost respectate procedurile privind siguranța copiilor.
„Siguranţa elevilor noştri este şi trebuie să rămână prioritatea absolută a acestei instituţii, iar din această tragedie avem datoria să tragem toate învăţămintele necesare, astfel încât asemenea evenimente să nu se mai repete”, au mai transmis reprezentanții școlii.
Și polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz. Conform IPJ Timiș, accidentul s-a produs pe strada Făgăraș din Dumbrăvița.
„Din primele verificări efectuate la faţa locului, a reieşit faptul că un minor, în vârstă de 14 ani, se deplasa cu o trotinetă electrică pe strada Făgăraş, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se pe partea carosabilă”, au precizat anchetatorii.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.











