Intrăm în Schengen în 2012, spune Boc

Intrăm în Schengen în 2012, spune Boc
Premierul Emil Boc a declarat miercuri, în cadrul Reuniunii anuale a diplomaţiei româneşti, că se aşteaptă ca aderarea deplină a României la spaţiul Schengen să fie asigurată în 2012.

Primul-ministru Emil Boc le-a spus diplomaților români că anul 2012 va fi un an cu multiple provocări în plan european, principalele dosare pe care urmează să se concentreze eforturile naționale fiind încheierea aderării României la Schengen, gestionarea problematicii legate de Mecanismul de Cooperare și Verificare pe justiție, dar și negocierile asupra perspectivei financiare 2014-2020, implementarea strategiei Dunării, menținerea interesului UE pentru vecinătatea estică și problematica susbsumată regiunii extinse a Mării Negre.

"Ne așteptăm ca, în funcție de deciziile la nivel european din luna septembrie, să fie asigurată aderarea deplină a României la Schengen în cursul anului viitor. E recunoscut faptul că România a îndeplinit condițiile tehnice de accedere la Schengen. În egală măsură, trebuie să fim suficient de convingători pentru a contrabalansa eficient ultimele forme de sensibilități și rezerve subiective sau politice care se manifestă încă în rândul unor parteneri europeni", a declarat Boc.

 

Comenteaza