Kovesi ar putea fi rechemată la audieri de comisia de anchetă a alegerilor din 2009
Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 se va reuni luni la ora 13.30 pentru a o audia pe avocata Maria Vasii, după ce aceasta a a făcut afirmaţii legate de moartea suspectă a unui judecător.
Pe ordinea de zi ar putea figura şi supunerea la vot a reinvitării lui Kovesi pentru a fi audiată, în condiţiile în care, la ultima şedinţă, nu s-a discutat acest aspect întrucât motivarea deciziei CCR care instituie obligativitatea prezenţei acesteia la audieri nu fusese încă publicată în Monitorul Oficial.
Astfel, Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 a aşteaptat publicarea în Monitorul Oficial a motivării deciziei CCR referitoare la cazul Kovesi pentru a supune la vot reinvitarea acesteia pentru a fi audiată.
„Această motivare a CCR nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial, iar o decizie nepublicată nu e obligatorie, nu produce efecte juridice şi, din punctul nostru de vedere, încă nu există", a spus preşedintele Comisiei, Oana Florea, săptămâna trecută.
Chestionată dacă membrii Comisiei aşteaptă publicarea motivării deciziei în Monitor pentru a o rechema pe Kovesi la audieri, Florea a răspuns: „Vom redeschide discuţia, dacă sunt argumente ale colegilor, voi supune la vot".
„Decizia CCR conţine destule elemente pentru a crea cadrul legislativ. Până la acest moment nu am făcut propuneri de invitare nici a doamnei Kovesi, nici a altor înalţi funcţionari din Parchete, judecători, tocmai pentru că nu vrem să încălcăm legile, Constituţia, nu vrem să ne desfăşurăm activitatea în mod discutabil. Am aşteptat această decizie pentru a şti exact care ne sunt prerogativele, ce putem face", a adăugat Oana Florea.
În cadrul şedinţei de săptămâna trecută a Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, deputatul PSD Liviu Pleşoianu a menţionat că se "impune" reinvitarea lui Kovesi la Comisie, în "lumina" deciziei CCR şi a motivării, dar că va face această propunere după publicarea în Monitorul Oficial.
"Se impune reinvitarea doamnei Kovesi. Nu propun acum asta, aşteptăm să apară în Monitorul Oficial motivarea CCR", a spus Pleşoianu.
Preşedinţii celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au sesizat CCR după refuzul lui Kovesi de a răspunde solicitărilor Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009 de a se prezenta la audieri.
CCR a decis că şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, este obligată să se prezinte la audierile comisiilor de anchetă din Parlament, constatând că există „un conflict juridic de natură constituţională" între Parlamentul României şi procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.