Locul unde vin filmele ca să moară GALERIE FOTO / VIDEO

Locul unde vin filmele ca să moară GALERIE FOTO / VIDEO
Pelicule de film aruncate prin copaci, prin încăperi părăsite, într-o curte şi te mai miri pe unde. Un fost depozit al RADEF Româniafilm, din cartierul Dâmbu Rotund, a ajuns decor de film postapocaliptic: aici vin filmele ca să moară. Clădirea vomită prin uşi şi ferestre kilometri întregi de celuloid.

O dată ce ai intrat în curte, e greu să nu calci pe o bucată de peliculă: filmele sunt împrăştiate peste tot, iar în faţa clădirii principale au fost aruncate alandala role întregi. În încăperi - la fel, iar în sala de proiecţie, printre bucăţi de peliculă şi pet-uri goale, găseşti şi câteva scaune rupte. Clădirea e dărăpănată iar curtea e abandonată, peliculele stau atârnate prin cireşi, în locul ferestrelor şi pe toată podeaua. Nu sunt filme chiar vechi: unul dintre ele e "Acasă la coana mare". Poţi ghici ce filme sunt împrăştiate prin curte după capacelele rolelor, inscripţionate de RADEF Româniafilm cu numele producţiei.

"Acolo-i abandonat de vreo şase ani, vin numai copiii străzii şi boschetarii", spune Olimpiu Pop, un clujean care locuieşte în vecinătatea depozitului de filme de când s-a născut, acum 64 de ani. "Pe vremea lui Ceauşescu aici era centrul unde se aduceau de la Bucureşti rolele de film cu trenul, şi se uitau la ele înainte să ajungă la cinematograf, tăiau tot ce nu trebuia să vadă poporul; numai după aia ajungea filmul la cinema".

Locul a ajuns popular printre tinerii din Cluj după ce a apărut pe câteva bloguri. Aşa a aflat de el, de exemplu, Raluca Bugnar. "Am aflat de el săptămâna trecută, de pe un blog care a ajuns pe peretele meu de Facebook", spune ea. "Nu ştiu câtă lume din Cluj l-a vizitat, dar nu aş spune că e singurul loc părăsit din Cluj faţă de care se reacţionează. Felul în care a ajuns să fie decorat îl face mai interesant decât o oarecare hală fără uşi şi geamuri - zic decorat fiindcă eu nu consider vandalizare ce au făcut copiii, au profitat pur şi simplu de oportunitatea de a-şi face un loc de joacă acolo unde "oamenii mari" au lăsat lucrurile de izbelişte, la fel ca în cazul clădirilor părăsite din zona industrială Iris unde sunt grafitti-uri pe pereţi, unele chiar foarte frumoase". Raluca Bugnar e jurnalist la un site cu profil cinematografic din Cluj, CinemaRX. "Rolele acelea de film oricum erau compromise din momentul abandonului", adaugă ea.

Bugnar consideră că RADEF ar putea să nu intervină deloc în situaţie - de altfel, tocmai decorarea sau vandalizarea clădirii i-a adus mai multă popularitate decât a avut vreodată. "Nu ştiu dacă neapărat RADEF ar trebui să facă acolo ceva sau să dea această şansă altora; mi se pare că deja i-a fost găsit profilul de către găştile de copii şi adolescenţi care merg acolo să se distreze. Ar putea să fie un spaţiu alternativ de cultură urbană, care să chiar păstreze o parte din aspectul de acum, fiindcă asta îl şi face atractiv", mai spune ea. "Voma" aceea de role de film, cum i-ai spus tu, e ceea ce e interesant acolo. Cel puţin pentru unii oameni. Iar restul oricum nu s-ar duce în acel loc, care e cumva peste mână, departe de centrul oraşului".

Vezi ce spune Olimpiu Pop despre depozitul abandonat:

Ioana Călin e coordonatorul de marketing al RADEF Româniafilm în Transilvania şi spune că regia nu are niciun fel de intenţii de valorificare a clădirii sau a terenului. "Sunt de doi ani la RADEF, de atunci nu s-a făcut nimic acolo. Sunt role depozitate de ani de zile, care nu se mai folosesc", spune ea. Clădirea şi terenul sunt în proprietatea RADEF, nu fac obiectul vreunui litigiu cu vreun fost proprietar, cum e cazul a două foste cinematografe ale RADEF câştigate în instanţă de foştii proprietari şi apoi închise, Arta şi Favorit.

RADEF mai are un depozit de filme, pe strada Tipografiei din centrul Clujului.

Vezi cum arată depozitul de filme din Dâmbu Rotund

Vezi aici experienţa unei tinere care a descoperit, aşa cum i-a spus ea, "depozitul comunist de filme al Clujului".

Aşa arăta clădirea în septembrie 2011:

Aşa arată clădirea în iunie 2013:


Comenteaza