Mafia lemnului, ajutată din interior. Doi pădurari din Cluj, acuzați de fals informatic și abuz în serviciu

Mafia lemnului, ajutată din interior. Doi pădurari din Cluj, acuzați de fals informatic și abuz în serviciu
imagine cu caracter ilustrativ | Foto: jurnal.ro

Doi bărbați, în vârstă de 55 și, respectiv, 29 de ani, din comuna Iara, județul Cluj, au fost identificați și reținuți în legătură cu acuzații de fals informatic în formă continuată și folosirea funcției în scopul favorizării unor persoane în mod repetat.

Ancheta polițiștilor a scos la iveală că în perioada cuprinsă între 2022 și 2023, cei în cauză, având atribuții în domeniul silvic în comunele Iara și Moldovenești, ar fi manipulat sistematic datele în aplicația destinată evidenței transporturilor de material lemnos, aducând astfel prejudicii considerabile intereselor publice și private.

"Totodată, în perioada 11.10.2022 – 13.11.2022, bărbatul de 55 de ani, aflându-se în exercitarea atrbuțiilor de serviciu, ar fi emis două avize de însoțire a materialului lemnos, în urma cărora ar fi obținut foloase patrimoniale, incompatibile cu funcția sa", a transmis IPJ Cluj.

Cu o bază solidă de probe, organele de cercetare penală au decis, în data de 2 aprilie 2024, reținerea temporară a celor doi suspecți. Aceștia urmează să fie prezențați în fața magistraților în 3 aprilie, pentru stabilirea unor măsuri preventive adecvate în acest caz.

Un caz asemănător a avut loc în localitataea Abrud, județul Alba, unde un pădurar a introdus, intenţionat, în zeci de rânduri, date false în aplicaţia SUMAL, destinată evidenței transporturilor de material lemnos.

Comenteaza