MAI: 722 de sesizări privind posibile încălcări ale legii, până la ora 17.00 / Au fost date amenzi în valoare de peste 126.000 de lei

MAI: 722 de sesizări privind posibile încălcări ale legii, până la ora 17.00 / Au fost date amenzi în valoare de peste 126.000 de lei

Un număr de 722 de sesizări privind posibile încălcări ale legii în ceea ce priveşte procesul electoral au fost primite, duminică, până la ora 17.00, au anunţat reprezentaţii Ministerului de Interne. Astfel, se fac cercetări cu privire la săvârşirea a 165 de posibile infracţiuni şi au fost date amenzi în valoare de peste 126.000 de lei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, până la ora 17.00 au fost primite 722 de sesizări referitoare la posibile încălcări ale legii: 273 nu s-au confirmat, iar 86 sunt în curs de verificare. 
 
 

În urma sesizărilor, au fost aplicate 226 de sancţiuni contravenţionale: 112 avertismente şi 114 amenzi în valoare de peste 126.000 de lei. 
 
”Precizez că poliţiştii efectuează în prezent cercetări cu privire la săvârşirea a 165 de posibile infracţiuni, săvârşite de la începerea procesului de vot”, a adăugat Dajbog.
 
Astfel, poliţiştii oraşului Voluntari au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că, în localitatea ilfoveană Ştefăneştii de Jos, un bărbat care se deplasa cu un autoturism împarte sume de bani mai multor persoane, în context electoral. Poliţiştii au descoperit în autoturismul bărbatului sume de bani, precum şi liste ce conţin numele şi prenumele unor persoane. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru coruperea alegătorilor.
 
Poliţiştii prahoveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că membra unui birou electoral al unei secţii de votare a înmânat mai puţine buletine de vot decât cele prevăzute, pentru un număr de 10 persoane. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru fraudă la vot.
 
În Craiova, poliţiştii au fost sesizaţi prin intermediul numărului unic de urgenţe 112 cu privire la faptul că un observator al unei formaţiuni politice a fost lovit de reprezentanţi ai altei formaţiuni politice, pe o stradă din localitate, pe fondul unei discuţii contradictorii spontane. A fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe. 
 
Poliţiştii dintr-o localitate din judeţul Botoşani au fost sesizaţi cu privire la faptul că la un restaurant situat la mai puţin de 500 de metri de o secţie de votare se comercializează şi se consumă băuturi alcoolice. Sesizarea s-a confirmat, în acest caz fiind aplicată o amendă de 2.200 de lei.
 
În judeţul Suceava, preşedinta secţiei de votare a sesizat faptul că din biroul electoral al secţiei face parte fratele unuia dintre candidaţii la alegerile pentru Consiliul Local. Anterior, membrul respectiv a depus o declaraţie tipizată în care a precizat faptul că nu se află în nicio situaţie de incompatibilitate. După sesizarea de duminică a preşedintei, bărbatul a făcut cerere de retragere din biroul electoral, motivând că a interpretat greşit prevederile legale care îi interziceau să facă parte din biroul electoral. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru fals în declaraţii.
 
Poliţiştii dintr-un oraş din judeţul Galaţi au fost informaţi că un bărbat a postat, duminică, pe o reţea de socializare o postare prin care face campanie electorală în favoarea unui candidat. El a fost amendat cu 1.400 de lei.
 
Într-o localitate din Timiş, un membru din cadrul biroului electoral al secţiei de votare a sesizat faptul că doi alegători au primit buletine de vot deja ştampilate. Preşedintele biroului electoral a anulat buletinele de vot. Poliţiştii au întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale.
 
”Referitor la imaginile difuzate în spaţiul public în care apare un poliţist din Dolj, menţionez că la nivelul IPJ Dolj a fost dispusă efectuarea de verificări de urgenţă. În urma verificărilor, poliţistul a fost înlocuit din serviciu şi a fost sesizat Parchetul pentru săvârşirea infracţiunilor de fraudă la vot, complicitate la fraudă la vot şi abuz în serviciu”, a arătat Dajbog.
 
În contextul desfăşurării procesului electoral, au fost înregistrate 27 de cazuri medicale, în 17 dintre situaţii fiind nevoie de transport la spital. 
 
De asemenea, la o secţie de votare din judeţul Hunedoara s-a întrerupt procesul de vot din cauza unei întreruperi a alimentării cu energie electrică.
 
În cadrul acţiunilor desfăşurate în trafic, au fost verificate peste 11.200 de persoane cu 9.000 de vehicule, fiind aplicate 2205 de sancţiuni contravenţionale şi constatate 40 de infracţiuni.
 
Pentru a veni în sprijinul alegătorilor care nu deţin documente de identitate valabile, structurile de evidenţă a persoanelor din întreaga ţară, au program cu publicul inclusiv astăzi. Până la ora 17.00, au fost deja eliberate acte de identitate pentru 13.612 persoane.
 
În ceea ce priveşte persoanele aflate în centrele de reţineri şi arest preventiv ale unităţilor de poliţie, Inspectoratul General al Poliţiei Române a dispus măsurile necesare pentru a permite exercitarea dreptului de vot de către cei care îndeplinesc condiţiile legale. Până la ora 17.00, 528 dintre persoanele reţinute sau arestate preventiv, care şi-au anunţat intenţia de a vota, şi-au exercitat dreptul de vot.

Comenteaza