Nu uită, nu iartă! Peste 800 de amenzi aplicate săptămâna trecută
- Scris de Ziua de Cluj
- 05 Oct 2015, 13:00
- Eveniment
- Ascultă știrea
Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat au efectuat multiple acţiuni specifice muncii de poliţie, respectiv 172 controale, 94 de filtre şi trei razii.
În urma acţiunilor au fost constatate 31 de infracţiuni (judiciare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), 27 din ele în flagrant delict, fiind depistate 27 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care cinci au fost reţinute pentru 24 de ore. De asemenea, au fost depistate cinci persoane urmărite în temeiul legii şi trei autoturisme reclamate ca fiind furate.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate un număr total de 832 de sancţiuni contravenţionale şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 164.000 de lei.
"Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 152 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991, 22 de sancţiuni prevăzute de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 5 la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor", au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.
Totodată, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în urma cărora au aplicat 631 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 121 pentru încălcarea regimului legal de viteză şi două pentru consum de alcool.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 37 de permise de conducere şi au retras 16 de certificate de înmatriculare auto.