O clujeancă a fost transportată cu elicopterul la Bucureşti. Are arsuri pe 50% din suprafaţa corpului Ce ipoteză se vehiculează

O clujeancă a fost transportată cu elicopterul la Bucureşti. Are arsuri pe 50% din suprafaţa corpului Ce ipoteză se vehiculează
O femeie a fost transportată marţi dimineaţa cu un elicopter SMURD la Spitalul de Arşi din Bucureşti, ea având arsuri pe 50% din suprafaţa corpului.

Persoana respectivă, o femeie de 35 de ani din localitatea Oşorhel, comuna Bobâlna, a suferit leziunile luni seara, după ce ar fi vrut să aprindă focul în sobă folosind benzină.

Conform dejeanul.ro, ea a turnat combustibilul în teracotă, după care a aprins un chibrit, moment în care s-a produs o vâlvătaie, iar focul i-a cauzat femeii arsuri pe 50% din corp, de la brâu în sus.

Victima a fost transportată în cursul serii de luni la Spitalul Dej, unde a fost stabilizată, iar marţi dimineaţa s-a cerut intervenţia unui elicopter SMURD, care a transportat-o la spitalul de Arşi din Bucureşti.

Medicii sunt însă rezervaţi cu privire la şansele de supravieţuire ale victimei, din cauza gravităţii arsurilor suferite. 

Potrivit publicaţiei mai sus citate, mama femeii ar fi declarat că ginerele său a dormit în noaptea de luni spre marţi într-o anexă din locuinţa sa, lăsându-şi copiii în casa cu mama. Mai mult, fiul mijlociu, în vârstă de 4 ani, i-ar fi relatat că tatăl său ar fi stropit-o pe femeie cu benzină, după care i-a dat foc.

Poliţiştii s-au autosesizat şi au pornit o investigaţie în acest caz, urmând să stabilească circumstanţele exacte în care a survenit incidentul.

Comenteaza