O fată de 15 ani din Cluj dată dispărută în luna septembrie, a fost găsită la 160 de km distanță de casă
- Scris de Nicu Mitrea
- 07 Noi 2023, 17:20
- Eveniment
- Ascultă știrea
O minoră de 15 ani din comuna Viișoara, județul Cluj, a fost dată dispărută la data de 28 septembrie 2023. Aceasta a fost găsită luni, 6 noiembrie, într-o localitate din alt județ.
“Polițiștii din Câmpia Turzii au fost sesizați, la data de 28 septembrie, în jurul orei 02.00, despre faptul că minora Baraian Roxana Sorina, în vârstă de 15 de ani, a plecat la aceeași dată, în jurul orei 00.40, de la locuința situată în comuna Viișoara, județul Cluj, iar până în prezent nu a mai revenit”, au transmis la acea vreme polițiștii.
La data de 6 noiembrie, minora, de 15 ani, plecată voluntar de acasă a fost depistată de polițiști în localitatea Ulmeni, județul Maramureș, potrivit IPJ Cluj.
În continuare, polițiștii efectuează verificări cu privire la perioada în care minora a fost plecată voluntar.