Şofer fără permis, prins după ce a accidentat un copil şi a fugit

Şofer fără permis, prins după ce a accidentat un copil şi a fugit
| Foto: Arhiva

Polițiștii clujeni l-au depistat și reținut, pentru 24 de ore, pe bărbatul care, duminică seara, a lovit cu maşina un copil şi a fugit de la locul accidentului.

Poliţiştii rutieri din cadrul Poliției orașului Huedin au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de un bărbat de 28 de ani, din Huedin care ar fi produs un accident rutier grav, după care ar fi plecat de la fața locului.

Potrivit poliţiştilor, duminică, 24 martie, în jurul orei 19.40, bărbatul, identificat ulterior de către polițiști, ar fi condus un autovehicul pe D.N.1 E60, pe raza localităţii Huedin, deşi nu este deţinător de permis de conducere. Astfel, în urma unui viraj neregulamentar ar fi produs un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unui minor, de 13 ani, din județul Sălaj. După producerea accidentului, conducătorul auto ar fi părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

La expirarea perioadei de reţinere, bărbatul va fi prezentat în faţa magistraţilor Judecătoriei Huedin în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție” şi „conducerea unui vehicul fără permis”.

Comenteaza