Părinţii primesc lămuriri despre clasa pregătitoare

Părinţii primesc lămuriri despre clasa pregătitoare
Copiii care împlinesc şapte ani până pe 31 august pot sări peste clasa pregătitoare şi se pot înscrie în clasa I, anunţă Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj.

„Copiii care au împlinit 7 ani în 31 august se pot înscrie, în mod excepţional, în acest an, direct în clasa I", a explicat inspectorul general al ISJ Cluj, Valentin Cuibus. Părinţii cu copii în clasa pregătitoare vor putea afla detalii despre modalitatea de înscriere a copiilor în clasele pregătitoare, în cadrul Zilei Porţilor Deschise. Evenimentul este organizat astăzi de ISJ pentru clasele cu predare în limba română.

ISJ Cluj a solicitat sprijinul Direcţiei de Evidenţa Populaţiei din cadrul Primăriei Cluj-Napoca pentru a evita situaţiile în care părinţii îşi fac flotant în mod abuziv pentru a-şi putea trimite copiii la clasele din centru. Reprezentanţii ISJ au solicitat Primăriei Cluj-Napoca verificarea reşedinţei părinţilor care urmează să-şi înscrie copiii în clasa pregătitoare. Măsura a fost luată pentru a evita aglomeraţia de copii la şcolile din centrul municipiului Cluj-Napoca.
„Metodologia prevede faptul că părinţii pot să-şi înscrie copiii în clasa pregătitoare în funcţie e flottan, este dreptul lor să facă asta. Anul trecut am avut 10-15 situaţii în care părinţi mai multor copii aveau flotant în aceeaşi locaţie şi am cerut ajutorul primăriei pentru a evita asemenea situaţii şi în anul acesta", a adăugat Cuibus

 

Etichete
Comenteaza