Polițiștii vor face miting în fața Ministerului Afacerilor Interne. Trei zile de proteste

Polițiștii vor face miting în fața Ministerului Afacerilor Interne. Trei zile de proteste
Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România va organiza mai multe acțiuni de protest, timp de trei zile la rând.

În 23 şi 24 martie, între orele 10:00-14:00, vor fi pichetări în faţa sediului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, iar în 25 martie, între orele 10:00-12:00, va fi un miting de protest în parcarea din faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne (MAI), urmat de un marş spre Piaţa Victoriei, unde mitingul va continua până la ora 16:00. Revendicările sindicale se referă la probleme de natură salarială, logistică şi profesională, care persistă de mai mulţi ani, în domeniul ordinii şi siguranţei publice.

Printre acestea se numără  aplicarea corespunzătoare a HG nr. 1/2017 referitoare la salariul minim pe economie; aplicarea deciziei CCR nr. 794/2016, la toate nivelurile; eliminarea discrepanțelor și inechităților salariale din sistem; înaintarea către organizațiile sindicale și discutarea noului proiect de lege a salarizării unitare, care să recunoască importanţa socială a muncii salariaților din domeniul şi necesitatea unei remuneraţii corespunzătoare a acesteia; iniţierea unei modificări legislative privind un statut modern al poliţistului cu consultarea sindicatelor reprezentative din MAI.

"Respectarea cadrului legislativ, care cuprinde și deciziile Curții Constituționale, este obligatorie pentru toți cetățenii acestei țări, cu atât mai mult pentru miniștrii guvernului", susțin sindicaliștii. Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa s-a arătat solidară cu membrii săi, le susține revendicările și solicită guvernului să găsească, printr-un dialog real și constructiv cu reprezentanții sindicali, soluții concrete pentru rezolvarea lor.

Comenteaza