Protest anemic al sindicaliştilor clujeni FOTO / VIDEO

Protest anemic al sindicaliştilor clujeni FOTO / VIDEO
Protest anemic în faţa Prefecturii Cluj, în această după-masă: jumătate protestatari, jumătate ziarişti şi jumătate jandarmi, în total mai puţin de 60 de persoane.

Cartel Alfa a pichetat astăzi instituţia reprezentantă a Guvernului în teritoriu, Prefectura Cluj, dar numărul protestatarilor a fost redus - mai puţin de 40. Elocvent este cazul fabricii de încălţăminte Clujana, unde din totalul membrilor de sindicat, 280, numărul celor prezenţi a fost de 4. "Protestul e autorizat până la 6, sperăm ca până atunci să apară şi alţii", a spus liderul de sindicat de la Clujana, Vctoria Moldovan (53 ani).

Trebuie spus că motivele prezenţei la protest variază de la persoană la persoană: scăderile salariale, creşterea preţurilor, modificarea legii dialogului social sau faptul că "nu se mişcă nimic, doar se mimează" sunt câteva dintre motivele care i-au adus pe cei 40 de protestatari în stradă. "În ultimele şase luni nu s-a schimbat nimic", spune profesorul Ioan Neaga (54 ani), de la liceul tehnologic "Alexandru Borza". "Am venit pentru că ne-a mobilizat Cartel Alfa, azi ni s-a dat prilejul să venim şi să protestăm", spune Eugen Bodea (62 ani).

Întrebat ce le răspunde celor care l-ar acuza că organizează acest miting în campania electorală pe motive politice, liderul Cartel Alfa Cluj, Valentin Ilcaş, spune că nu aceste acuze sunt nefondate. "Nu mă interesează acuzaţiile, nu au niciun fundament", a spus el. "Am ieşit în stradă şi acum o lună, cerem modificarea legii dialogului social. Protestăm din solidaritate împotriva măsurilor de austeritate din ţările europene şi, în subsidiar, cerem schimbarea legii dialogului social".

Într-un fluturaş distribuit trecătorilor, Cartel Alfa arată că protestează împotriva măsurilor de austeritate luate de Guvern la iniţiativa Fondului Monetar Internaţional (FMI), dar care "nu au avut niciun efect pozitiv, ci au dus doar la sărăcie şi şomaj".

"FMI recunoaşte acum că a făcut erori grave când a calculat consecinţele pe care măsurile de austeritate le vor avea asupra creşterii economice. Erorile FMI-ului au avut un impact fără margini şi dureros asupra vieţii cetăţenilor şi lucrătorilor, şi pune sub semnul întrebării întregul fundament al politicilor de austeritate. Instituţiile internaţionale trebuie să-şi revizuiască solicitările, iar guvernul trebuie să-şi schimbe politicile în acord cu nevoile sociale", arată fluturaşul distribuit trecătorilor.

Protetatarii au afişat pancarte pe care au scris "Facem eforturi forţate, negociem chiar de toate, şase luni ne-am chinuit, la 62 OUG am convenit, şi-n sertar l-am şi pitit", "Avem austeritate! Avem şi-mprumuturi, rate pentru un trai mai bun luate! Noi tragem ponoasele, alţii cu foloasele!" sau "Pentru că vrem să trăim, lăsaţi-ne să muncim! Daţi-ne şi lege justă, nu una scoasă din burtă, discutată şi cu noi, nu făcută doar de voi!"

 

Vezi aici ce spune Valentin Ilcaş despre motivele protestului:

Comenteaza