Punct de lucru al Asociaţiei Europene pentru Siguranţa Antidrog Cluj, inaugurat mâine

Punct de lucru al Asociaţiei Europene pentru Siguranţa Antidrog Cluj, inaugurat mâine
Punctul de lucru al Asociaţiei Europene pentru Siguranţa Antidrog Cluj va fi inaugurat mâine, la Sala Europa de la Casa de Cultura a Studentilor. La festivitate vor fi prezenţi reprezentanţi ai oficialităţilor locale, ai unor institutii de stat din domeniul sănătăţii, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Inspectoratului de Politie, precum şi specialsti în educaţie şi psihologie.

Instituţiile amintite dorsc să iniţieze astfel un proiect comun care are ca scop prevenirea şi diminuarea fenomenului consumului de tutun, alcol, etnobotanice şi droguri, proiect ce va fi desfăşurata atât în şcolile din municipiul Cluj-Napoca, cât şi în cele din judeţ.

"Obiectivul pe care ni-l propunem este să oferim elevilor şi adolescenţilor informaţii corecte despre efectele consumului de substante nocive organismelor lor în dezvoltare şi să le dăm posibilitatea de a înţelege, pe diferite nivele de vârstă, cât de dăunătoare sunt aceste obiceiuri. Elevii vor avea ocazia să primească informaţii şi să pună întrebări pe acest subiect, iar specialiştii implicaţi în proiect, psihologi, medici, poliţişti şi asistenţi sociali, le vor da răspunsurile pertinente. Dorim să intrăm în cât mai multe şcoli şi licee, dorim să ajungem în cât mai multe şcoli din mediul rural, pentru că ne preocupă sănătatea fizică şi mentală a generaţiei care ne urmează. Ne-am implicat în acest proiect cu credinţa efortul nostru susţinut, împreună cu partenerii noştri: Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Inspectoratul de Poliţie, va contribui la diminuarea numărului de consumatori de droguri, precum şi la scăderea numărului celor care fumează, consuma alcool sau susbtanţe etnobotanice", spun reprezentanţii Asociaţiei Europene pentru Siguranţa Antidrog din Cluj-Napoca.

Etichete
Comenteaza