Suspecţii reţinuţi după atentatul de pe Podul Londrei, eliberaţi

Suspecţii reţinuţi după atentatul de pe Podul Londrei, eliberaţi
Poliţia britanică a eliberat, luni, zece persoane reţinute după atentatul de la Podul Londrei, potrivit Reuters, anterior fiind eliberaţi alţi doi suspecţi.

Specialiştii colaborează în continuare cu familiile şi medicul legist pentru identificarea celor ucişi în atacul terorist, a precizat poliţia britanică, scrie Mediafax.

Trei terorişti au intrat, sâmbătă noapte, cu un autovehicul în pietonii de pe Podul Londrei, apoi au condus până la o piaţă din apropiere, unde au coborât înarmaţi cu cuţite şi au început să înjunghie trecătorii.

Atentatul de sâmbătă noapte, care s-a soldat cu şapte morţi şi zeci de răniţi este al treilea comis de islamişti în ultimele trei luni în Marea Britanie.

 

Comenteaza