Timoce vrea micro-hidrocentrală pe Someş, care să dea curent pentru Cluj Arena

Timoce vrea micro-hidrocentrală pe Someş, care să dea curent pentru Cluj Arena
Omul de afaceri Viorel Timoce crede că ridicarea unei micro-hidrocentrale pe Someş ar reduce substanţial costurile cu energia electrică pentru noului stadion.
Viorel Timoce se declară interesat de realizarea gazonului pentru Cluj Arena şi spune că se află în contact cu două firme specializate din vest. "Intenţionez să aduc o firmă germană, pentru proiectare, şi una austriacă, pentru execuţie, care cred că vor face o treabă foarte bună dacă vom câştiga licitaţia. Am aşterne un covor de iarbă, pe care se va putea juca în şase săptămâni. Austriecii vor asigura înclusiv calificarea gratuită a personalului care se ca ocupa de întreţinerea terenului", a spus Timoce.

Omul de afaceri, fost preşedinte al clubului Universitatea, a spus că încălzirea gazonului ar trebui să se facă electric. "Am şi o idee care s-ar putea pune în aplicare, cu srijinul autorităţilor: construirea unei microhidrocentrale pe Someş, care să producă energie electrică numai pentru stadion, pentru gazon, dar şi pentru celelalte nevoi ale arenei. Preţul curentului ar fi de 100 de ori mai ieftin", a afirmat Timoce.

În urmă cu o lună, social-democratul clujean Dan Canta propusese realizarea unui parc fotovoltaic în Chinteni, care să alimenteze cu energie electrică stadionul şi alte imobile care aparţin Consiliului Judeţean.
Comenteaza