Tişe, Stamatian şi Ciceo, conferinţă de presă comună la Aeroport. Apostu, absent

Tişe, Stamatian şi Ciceo, conferinţă de presă comună la Aeroport. Apostu, absent
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, precum şi directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, au programată o conferinţă de presă comună.

Rămâneţi pe ziuadecjro. Vom reveni cu amănunte.

UPDATE Primarul Sorin Apostu nu mai ajunge la conferinţa de presă şi a fost înlocuit de Mirela Mărincean, de la Serviciul Circulaţie al instituţiei. "S-a speriat când a aflat că am ajuns eu şi n-a mai venit", a spus în glumă prefectul Florin Stamatian. La instituţie sunt efectuate în aceste momente percheziţii, de către procurorii DNA.

Proiectul care facilitează accesul de pe drumul european la aeroport şi modificările din incintă ca urmare a acestuia intră în linie dreaptă şi are trei etape: execuţia sensului giratoriu, reaşezarea fluxurilor interne şi crearea unui inel de circulaţie pentru debarcarea călătorilor care nu vor să parcheze în incinta aeroportului, şi respectiv instalarea unui nou sistem de taxare şi mărirea fluxurilor de ieşire, pentru evitarea aglomerărilor la plecarea din parcare.

Lucrările ar urma să înceapă imediat, şi, conform lui Tişe, sensul giratoriu ar putea fi gata până la sfârşitul acestui an. "Proiectul era gata, dar a trebuit să aşteptăm finalizarea centurii de ocolire Vâlcele - Apahida. E greu să gestionezi traficul greu printr-un sens giratoriu", a spus Tişe. Lucrările costă 230.000 de lei şi ar urma să fie executate de consorţiul de firme Diferit - Kiat.

Comenteaza