UDMR, singurul partid important care nu a depus coroane de flori la Ziua Armatei FOTO / VIDEO

UDMR, singurul partid important care nu a depus coroane de flori la Ziua Armatei FOTO / VIDEO
UDMR s-a remarcat astăzi, la Ziua Armatei, prin faptul că a fost singurul partid dintre cele importante care nu a depus o coroană de flori la Monumentul Ostaşului Român.

PDL, PNL, PSD şi chiar PRM au fost partidele care au depus coroane de flori astăzi, cu ocazia evenimentului, alături de instituţii publice, de structurile locale din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi de o serie de asociaţii ale veteranilor de război. UDMR este singura formaţiune politică importantă care s-a remarcat prin absenţă, chiar dacă viceprimarul Laszlo Attila, membru UDMR, a fost prezent. Preşedintele formaţiunii în Cluj, însă, Mate Andras Levente, a lipsit.

Membrii UDMR au lipsit şi la evenimentul din urmă cu două săptămâni, care a marcat eliberarea Clujului de sub ocupaţia horthystă.

 

UPDATE Preşedintele UDMR Cluj, Mate Andras Levente, spune că a preferat să fie în Parlament astăzi, la discursul Regelui Mihai I. "Eu am fost prezent în Parlament, la prezentarea mesajului regelui. Nu puteam fi în două locuri. În calitate de lider de grup, mi s-a părut mai important să fiu prezent la mesajul regelui", a explicat el pentru ziuadecj.ro. Întrebat de ce nu a trimis totuşi reprezentanţi ai formaţiunii, Mate a spus că acest gest ar fi fost interpretat: "dacă aş fi trimis colegi, s-ar fi interpretat: de ce n-am venit eu şi i-am trimis pe alţii".

Comenteaza