Un tânăr de 25 de ani, bătut într-un bar de un ins drogat

Un tânăr de 25 de ani, bătut într-un bar de un ins drogat
Victima se afla într-un restaurant din Turda şi se pregătea să plece acasă, într-o localitate vecină.

Marius T., un tânăr din localitatea clujeană Tureni avusese de lucru la Turda pe parcursul întregii zile de miercuri. Puţin după miezul nopţii, (n.r. - joi) în jurul orei 00.15, înainte de a se întoarce acasă cu maşina personală, acesta a intrat la un suc, într-un bar din centrul oraşului.

Povesteşte victima: "Eram în local împreună cu cineva, povesteam, când la un moment dat ne trezim lângă noi cu un individ ciudat, care mi-a cerut suma de 50 de lei. I-am spus că nu-l cunosc şi n-am de ce să-i dau, lucru care l-a înfuriat atât de tare pe acesta încât m-a tras de haine, după care mi-a cărat câţiva pumni în cap. M-au salvat fetele de la bar, care au acţionat butonul de panică, însă bărbatul a prins de veste şi a părăsit repede localul. Între timp a sosit şi o echipă de intervenţie, iar eu m-am deplasat, cu chiu cu vai, la Spitalul din Turda. De acolo, am fost trimis de către medici la I.M.L. Cluj".

Acum omul se plânge de dureri atroce la ceafă şi cot. Spune că-şi pune însă nădejdea în filmările camerelor de supraveghere ale localului şi e mulţumit că poliţiştii turdeni au luat-o deja de la patronul localului.

Între timp, a făcut şi el o mică anchetă, personală, asupra individului, şi ce a aflat l-a îngrozit: agresorul e un obişnuit al zonei, care obişnuieşte să se drogheze şi apoi să pretindă bani de la diverse persoane...

Încheie acesta, cu indignare: "Oare ce se întâmplă la Turda, cu <fauna> existentă de acolo? Nu se pot lua odată măsuri împotriva tuturor bandiţilor şi tâlharilor care mişună pe-acolo, chiar prin centrul oraşului?"

Comenteaza