Foto "Untold, unul dintre cel mai sigure evenimente din Europa" / 3 spitale și mii de forțe de ordine

"Untold, unul dintre cel mai sigure evenimente din Europa" / 3 spitale și  mii de forțe de ordine
"Untold, unul dintre cel mai sigure evenimente din Europa" / 3 spitale și  mii de forțe de ordine
"Untold, unul dintre cel mai sigure evenimente din Europa" / 3 spitale și  mii de forțe de ordine
"Untold, unul dintre cel mai sigure evenimente din Europa" / 3 spitale și  mii de forțe de ordine
Cum arată scena UNTOLD 2018: elemente 3D şi 31 metri înălţime

Mai sunt doar trei zile până la ediția din 2019 a festivalului clujean de muzică Untold. 

Untold, unul dintre cel mai sigure evenimente din Europa

Peste 3.200 de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor (Direcția Generală Management Operațional M.A.I, Jandarmeria Română, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția Română, Inspectoratul General pentru Emigrări, Agenția Națională Antidrog, Biroul de Combatere a Crimei Organizate, U.P.U Cluj-Napoca) și ai Poliției Locale se vor asigura în cele 4 zile și 4 nopți de festival că sunt respectate măsurile de siguranță. În plus, in festival vor exista și 750 de agenți de securitate privați. În perimetrul festivalului vor fi amplasate și trei spitale de campanie SMURD și 3 puncte de prim ajutor.

Şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din Inspectoratul General de Jandarmi, Liviu Uzlău, a declarat că Untold este unul dintre cel mai sigure evenimente de acest gen din Europa: „Sunt reguli la Untold care trebuie respectate, începând cu accesul cu bagaje. Rugăm participanţii la festival să anunţe cea mai apropiată uniformă când constată nereguli şi atragem atenţia asupra utilizării dronelor, care sunt interzise. Atenţie la consumul de băuturi alcoolice şi altor substanţe, nu vom tolera niciun fel de faptă antisocială”, a menţionat Uzlău.

În perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu următoarele obiecte: bghiozdane, droguri, sticle, biberoane, lasere, genți, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare și băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alți participanți.

Este permis accesul cu: poșetă/borsetă (dimensiunea maximă permisă 21cm x 29cm) medicamente, insulină, picături uz medicinal, spray inhalator pentru astm. Orice astfel de produse sunt premise doar dacă sunt însoțite de scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor acesteia și cu maxim o doză zilnică. Pentru întreaga listă de obiecte permise și interzise în perimetrul festivalului, participanții pot consulta regulamentul de pe site-ul www.untold.com.

Untold, un festival verde 

În acest an, în cadrul festivalului organizatorii, împreună cu partenerii evenimentului, au luat măsuri pentru prezența scăzută a plasticului, un pas important fiind faptul că, băuturile și mâncarea vor fi servite în ambalaje biodegradabile. În plus, pentru plasticul și aluminiul din festival, s-a mărit numărul de puncte de colectare față de ediția precedentă. Împreună cu unul dintre partenerii principali ai festivalului, Ursus Breweries România și cu Parlamentul European, organizatorii festivalului au desfășurat în acest an campania SHOW YOU CAN.

Aceasta campanie este rezultatul angajamentului anunțat de Untold în Parlamentul European, la Bruxelles, în iunie 2018, ce vizează informarea și conștientizarea publicul tânăr asupra reciclării deșeurilor, a economiei circulare și implicit a colectării selective. Această campanie completează șirul de acțiuni începute de Untold și partenerii săi, cu privire la conștientizarea importanței reciclării și a impactului asupra mediului înconjurător.

În cadrul campaniei 83 de tineri au depus propuneri de reciclare si reutilizare a aluminiului. Proiectul câștigător propus de Dora Baias a fost declarat câștigător și va fi văzut în perimetrul festivalului. Acesta a fost realizat de către Untold cu o finanțare de 10.000 de euro. În plus, câștigătoarea competiției are asigurate transportul, cazarea și accesul pentru cea de-a 5 ediție a festivalului.

„Ursus Breweries este prima companie care a implementat colectarea selectivă și reciclarea ambalajelor la Untold. Pentru ediția a 5-a a festivalului, consecvenți misiunii pe care ne-am asumat-o, aducem noi experiențe prin care invităm participanții la festival să contribuie prin exemplul propriu la protejarea mediului înconjurător. Suntem mândri, în special, de competiția internațională „SHOW YOU CAN”, rezultat al parteneriatului aniversar Ursus Breweries și Untold. Lansată anul acesta în luna martie, în competiție au fost înscrise idei creative de instalații funcționale, pe tema reutilizării și reciclării. Ideea s-a bucurat de un mare interes și a găsit sprijin din partea Parlamentului European. Ne-am dorit să transmitem către cei care iubesc Untold și Ursus un mesaj simplu: diferența pe care fiecare dintre noi o poate face, zi de zi, pentru binele comun - protejarea planetei noastre. Capitol cu capitol, construim împreună cu Untold povestea  „nespusă” asustenabilității și mulțumim tuturor acelora care au venit alături de noi în această călătorie”,  a declarat Robert Uzună, Vicepreședinte Corporate Affairs al Ursus Breweries.

Organizatorii au pregătit pentru ediția din acest an surprize și experiențe pentru fanii festivalului care le vor depăși pe toate cele trăite până acum, în cele patru ediții de festival. Printre cele mai așteptate momente din acest an se numără super show-ul lui Robbie Williams, show-ul unic Armin Untold, mult așteptatul trio, 3 are Legend (Steve Aoki, Dimitri Vegas & Like Mike) dar și revenirea pe scena principală a lui Martin Garrix. Și David Guetta se reîntoarce la Cluj-Napoca pentru ediția aniversară a festivalului și promite un show incredibil. Un show în premieră mondială va avea și dj-ul Danny Avila împreună cu compania de breakdance, Flying Steps.

Comenteaza