Foto Vizită „exotică” la Consiliul Județean Cluj. Cu cine s-a întâlnit vicepreședintele Radu Rațiu
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 13:38
- Eveniment
- Ascultă știrea
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, a primit ️miercuri, 16 iulie 2025, vizita unei delegații oficiale conduse de Excelența Sa, Noel Eugene Eusebio Servigon, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Filipine la București.
Acesta a fost însoțit de Siegfred T. Masangkay, Prim-Secretar și Consul în cadrul Ambasadei Republicii Filipine în România.
Întrevederea a avut drept scop dezvoltarea relațiilor de colaborare dintre cele două părți, identificarea unor modalităţi concrete de consolidare a prezenţei investitorilor filipinezi în această zonă și impulsionarea schimburilor comerciale.
„Am profitat de întâlnirea cu oficialii străini pentru a evidenția punctele forte ale județului Cluj și a prezenta facilitățile pe care le oferă investitorilor străini. Am transmis domnului Ambasador mesajul nostru de sprijin total și deplină disponibilitate de colaborare pentru inițierea unor parteneriate reciproc avantajoase, în domeniile care prezintă interes pentru ambele părți”, a transmis vicepreședintele Radu Rațiu.
Cu prilejul vizitei ce a avut loc la sediul forului administrativ județean, domnul vicepreședinte a vorbit despre potenţialul economic, investiţional și turistic al judeţului Cluj, precum și despre mediul universitar clujean.
De asemenea, din dorința de a convinge oaspeții în legătură cu avantajele pe care Clujul le prezintă din punct de vedere investiţional, vicepreședintele Radu Rațiu a precizat faptul că județul din inima Transilvaniei găzduiește un important centru universitar al țării, o forţă de muncă înalt calificată, profesionalizată şi vorbitoare de limbi străine, toate acestea fiind premise optime pentru atragerea agenților economici străini. Nu în ultimul rând, cele două părți au fost interesate de deschiderea unei rute de zbor Cluj-Napoca – Filipine.
La rândul său, domnul Ambasador Noel Eugene Eusebio Servigon a realizat o scurtă prezentare a Republicii Filipine și a principalelor obiective turistice și și-a manifestat dorința pentru stabilirea unor colaborări în domeniile de interes reciproc, în special în sectorul afacerilor, turismului și IT.