Vremea rea a închis Aeroportul din Munchen. Zboruri de Cluj, ANULATE

Vremea rea a închis Aeroportul din Munchen. Zboruri de Cluj, ANULATE
| Foto: economica.net

Aeroportul din München, situat în sudul Germaniei, a fost nevoit să îşi suspende din nou operaţiunile de zbor marţi dimineaţă din cauza ploii îngheţate.

Un purtător de cuvânt al aeroportului a confirmat pentru DPA că toate pistele erau acoperite de polei din cauza ploii îngheţate. Prin urmare, nu vor avea loc decolări şi aterizări de la începutul operaţiunilor, la ora locală 06:00 (05:00 GMT), până cel puţin la ora 12:00.

Potrivit programului online cu sosirile şi plecările de pe acest aeroport, toate zborurile listate erau anulate sau amânate pentru o dată ulterioară. "Zonele de operare vor fi degivrate în prima jumătate a zilei. Planul este de a permite reluarea traficului aerian de la prânz", au scris reprezentanţii aeroportului pe pagina oficială de internet.

"Cu toate acestea, se poate presupune că majoritatea zborurilor vor trebui, de asemenea, anulate în restul zilei din motive de siguranţă", se precizează în text.

Această nouă sistare a operaţiunilor de zbor vine la doar 48 de ore după ce aeroportul şi-a reluat activitatea în urma unei închideri de două zile provocată de căderile abundente de zăpadă.

Zboruri spre și dinspre Cluj, anulate

Inclusiv zborurile spre și dinspre Cluj-Napoca au fost anulate. Potrivit site-ului Aeroportului Internațional Cluj, sosirile de la ora 00:50 de aseară, de la ora 13:40 de marți și de la 00:50 în această noapte au fost anulate.

De asemenea, plecările de la ora 06:15 și de la 14:20 de pe Aeroportul Cluj spre Munchen, din 5 decembrie, au fost anulate. 

loading...
Comenteaza