Zeci de forțe de ordine în acțiune la Cluj: anchetă de proxenetism cu ramificații în două județe
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:20
- Eveniment
- Ascultă știrea
Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca au desfășurat, miercuri dimineață, 3 iunie, o amplă acțiune de percheziții într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de proxenetism.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, au fost puse în executare șase mandate de percheziție domiciliară și trei mandate de aducere, în județele Cluj și Bistrița-Năsăud.
Din anchetă a reieșit că doi bărbați, în vârstă de 30 și 59 de ani, ar fi determinat și facilitat practicarea prostituției de către cinci femei cu vârste între 18 și 36 de ani, în zona Gării Dej Călători. Anchetatorii susțin că, în perioada 2025–2026, cei doi ar fi asigurat transportul femeilor către și de la locurile în care își racolau clienții și ar fi obținut beneficii financiare din activitatea acestora.
Cele trei mandate de aducere au vizat persoanele cercetate, precum și una dintre persoanele vătămate. La finalul acțiunilor, polițiștii au dispus reținerea celor doi bărbați pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale.
La acțiune au participat polițiști ai Poliției Municipiului Dej, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud, efective ale Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca și specialiști ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.











