Atât i-a trebuit! Viktor Orban, ironic după ultimul scandal de corupție din Parlamentul European

Atât i-a trebuit! Viktor Orban, ironic după ultimul scandal de corupție din Parlamentul European
| Foto: newseu.cgtn.com

Premierul ungar Viktor Orbán a ironizat Parlamentul European pe reţelele de socializare, în contextul în care adunarea se resimte după acuzaţiile potrivit cărora Qatar, gazda Cupei Mondiale de fotbal, a plătit pentru a-şi exercita influenţa în Europa.

"Bună dimineaţa Parlamentului European", a scris Orbán pe Twitter, postând o fotografie veche în care apar foşti lideri mondiali râzând şi cuvintele "şi apoi au spus ... Parlamentul European este foarte îngrijorat de corupţia din Ungaria".

Procurorii belgieni au acuzat-o duminică pe vicepreşedinta Parlamentului European, Eva Kaili, şi alte trei persoane de corupţie, în cadrul unei anchete majore privind o presupusă campanie de influenţă ilicită a Qatarului.

Parlamentul European a adoptat în trecut o poziţie fermă împotriva Ungariei în ceea ce priveşte statul de drept, declarând în septembrie că această ţară "nu mai este o democraţie".

Comenteaza