Doliu în industria muzicală! A murit cântărețul italian Toto Cutugno la vârsta de 80 de ani

Doliu în industria muzicală! A murit cântărețul italian Toto Cutugno la vârsta de 80 de ani
| Foto: Ziarul Național

Cântăreţul şi compozitorul italian Toto Cutugno, cunoscut în special pentru hitul său din 1983 "L'Italiano", a decedat în cursul zilei de astăzi, la vârsta de 80 de ani, a anunţat managerul său, Danilo Mancuso.

Toto Cutugno, pe numele său real Salvatore Cutugno, a murit la Spitalul San Raffaele din Milano "după o îndelungată suferinţă, care s-a agravat în ultimele luni", a declarat Mancuso, potrivit Agerpres.

Toto Cutugno a fost compozitor, instrumentist, cântăreț și s-a născut la 7 iulie 1943, la Fosdinovo, Toscana, Italia. La câteva luni de la naşterea sa, familia s-a mutat în La Spezia.

Pasionat de muzică din copilărie şi încurajat de tatăl său, a început să studieze bateria şi să cânte în diverse grupuri muzicale locale. Ulterior a învăţat să cânte la acordeon, pian şi chitară, iar la 13 ani câştigat locul al treilea la un concurs regional de muzică, conform sursei citate.

Până la 19 ani a interpretat (ca baterist) cu diferite grupuri locale, ulterior a intrat într-un grup condus de maestrul Manusardi, care i-a propus un turneu de şase luni în Finlanda. În 1966, întors în Italia, Cutugno a pus bazele propriului său grup - Toto e i Tati - având un repertoriu alcătuit din melodii compuse de el. În 1970, cu acest grup a înregistrat primul disc, "Questo fragile amore", iar melodia compusă de el, "Ahi! Che male che mi fai", a participat la festivalul de la Sanremo, interpretată de formaţia I Ragazzi Della Via Gluck. 
 
A devenit cunoscut şi în Franţa în calitate de compozitor, melodia sa "Africa" a fost preluată, în 1975, de Joe Dassin, cu titlul "L'ete Indien". Această melodie s-a bucurat de un succes extraordinar în întreaga lume, fiind înregistrată în peste 350 de variante. Un an mai târziu, faima lui Cutugno ca autor a crescut tot datorită lui Joe Dassin, pentru care a compus o altă melodie intitulată "Et si tu n'existais pas".

A scris multe melodii pentru artiști în vogă

A început să scrie melodii pentru mulţi artişti în vogă - Mireille Mathieu, Johnny Halliday, Michel Sardou, Claude François, Sheila, Domenico Modugno, Gigliola Cinquetti, Joe Dassin, Dalida, Michel Sardou, Adriano Celentano, Gianni Nazzaro, Ricchi e Poveri, Paolo Mengoli, Ornella Vanoni, Stefano Borgia, Luis Miguel, Sandro Giacobbe, Claudia Mori, Drupi, Ray Charles, Peppermint 2, Carene Cheryl, Robert Carpentier, Vicky Leandros, Petula Clark, Olivia Newton John, Marcella, Santino Rochetti, Giorgio Moroder.

Tot în 1976, Cutugno a participat pentru prima dată la Festivalul de la Sanremo cu grupul Albatros, cu melodia "Volo az 504" unde a ocupat locul al treilea. În 1978, a scris melodia "Donna, donna mia", care a ajuns în scurt timp pe locul întâi în Hit Parade. În aceeaşi perioadă a scris şi prima melodie pentru Adriano Celentano cu titlul "Soli", care a rămas pentru câteva luni pe primul loc în topul vânzărilor în Italia. Un an mai târziu a lansat primul său LP - "Voglio l'anima".

În 1990 Toto Cutugno a obţinut pentru a cincea oară locul al doilea ca interpret la Sanremo cu melodia "Gli amori" pe care a cântat-o împreună cu Ray Charles. În acelaşi an, a câştigat marele premiu la Eurovision cu melodia "Insieme: 1992".

Artistul italian a cântat pentru prima oară în România în 1993, la Festivalul Cerbul de Aur de la Braşov.

Toto Cutugno a venit pentru prima oară în România în 1993, la Festivalul Cerbul de Aur de la Braşov, unde a impresionat publicul din ţara noastră cântând în limba română melodia populară "Ciobănaş cu trei sute de oi". A revenit de numeroase ori în România, declarând: ''Sunt foarte legat emoţional de această ţară, pentru că am cunoscut mulţi români, cu care am lucrat şi am colaborat foarte bine. În România mă simt ca acasă''.

Artistul a revenit în ţara noastră în 1996 (la Top Model România Bucureşti), 1998 (concert la Bucureşti), iulie 2000 (concert la Craiova), mai 2002 (concert la Circul Globus Bucureşti), decembrie 2002 (recital în noaptea de Revelion). 
 

Comenteaza