Video Foto Incendiu devastator în Florești: două case și mai multe anexe au ars. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale

Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, pe strada Tudor Vladimirescu din comuna Florești, județul Cluj.

Flăcările s-au manifestat la două case și un grajd, iar pompierii au intervenit pentru a împiedica extinderea incendiului la imobilele din apropiere.

La locul evenimentului au fost mobilizate forțe de la Detașamentele 1 și 2 de pompieri Cluj-Napoca. Intervenția s-a desfășurat cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă – patru AT10000 și o A5003 –, o autoplatformă de lucru la înălțime și o ambulanță SMURD EPA.

În total, la intervenție au participat doi ofițeri, 26 de subofițeri și doi voluntari SMURD.

Potrivit ISU Cluj, incendiul a afectat o locuință și anexele acesteia, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Au mai ars un garaj, o șură, o poiată și o altă anexă acoperită. Un alt garaj a fost deteriorat.

Pompierii au reușit să limiteze incendiul și să oprească propagarea flăcărilor către alte trei case aflate în vecinătate.

Incendiul a fost lichidat, iar echipajele au rămas la fața locului pentru înlăturarea ultimelor focare.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime. O persoană a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .