COLŢUL JURIDIC. Cum ne transformăm în lei creditul în franci elveţieni

2014 este anul când denominarea pentru franci elveţieni sau euro este posibilă, dacă aveţi credit în franci elveţieni (CHF) şi doriţi denominarea creditului (va deveni împrumut în lei) şi convertirea acestuia la cursul acordării (1 CHF - 2 lei). Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că se poate şi în România. Iată un exemplu de asemenea contract.

"La momentul încheierii contractului de credit în cauză, raportat la circumstanţele economice de la acel moment precum şi la capacitatea subsemnatei de înţelegere a clauzelor contractuale şi a implicaţiilor acestora pe termen lung, contractarea unui credit în CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasă alternativă la un credit în lei sau în euro, acest aspect constituind motivul determinant în vederea perfectării contractului. Astfel, subsemnata m-am obligat să returnez creditul contractat la termenele şi în cuantumul stipulate în contract, având că premisa cursul valutar al CHF de la aceea dată (1,7-2,2 lei) însă pe parcursul derulării contractului acesta s-a dublat cu consecinţe grave asupra capacităţii subsemnatei de a-mi îndeplini obligaţiile contractuale, determinând astfel o imposibilitate fortuită de executare.

Creşterea accelerată a valorii CHF faţă de moneda naţională cu implicaţii negative directe asupra costurilor împrumutului ce se răsfrâng asupra ratelor precum şi a comisioanelor de schimb valutar, din leu în euro şi din euro în CHF au determinat o schimbare a condiţiilor contractuale avute în vedere la dată contractării creditului şi, în consecinţă, incumbă în sarcina subsemnatei obligaţii vădit disproportionale faţă de cele în considerarea cărora mi-am exprimat voinţa de a mă angaja juridic.

Având în vedere poziţiile de inegalitate de pe care acţionează părţile şi în vederea asigurării unei angajări în deplină cunoştinţă de cauză a consumatorului în contractele de credit, este instituită în sarcina operatorului economic – banca, ce are o poziţie dominantă în raport cu consumatorul, obligaţia informării în mod complet, corect şi precis a celui din urmă cu privie la aspectele esenţiale ale produsului/serviciului oferit şi implicit cu privire la implicaţiile îndatorării şi la riscurile reprezentate de volatilitatatea cursului valutar. De asemenea „în cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligaţi să ofere consumatorilor informaţii complete, corecte şi precise asupra drepturilor şi obligaţiilor ce le revin”.

Aceste obligaţii legale instituite în sarcina operatorilor economici, cu precădere a operatorilor economici din domeniul financiar-bancar sunt menite să protejeze interesele consumatorilor care sunt expuşi riscului ridicat de prejudiciere a drepturilor şi intereselor legitime prin contractarea unor servicii/ produse în lipsa unei informări reale cu privire la acestea, şi, pe cale de consecinţă, evitarea unor astfel de situaţii.  

1. Caracterul abuziv al clauzei de risc valutar. Este abuzivă, întrucât, raportat la momentul încheierii contractului şi la circumstanţele acestuia, precum şi la caracterul sau prestabilit şi impus consumatorului fără a-i acorda posibilitatea influenţării naturii acesteia, determină un dezechilibru major între drepturile şi obligaţiilor asumate de către părţi, riscul valutar fiind suportat exclusiv de către consumator, cu toate consecinţele negative asupra posibilităţii de respectare a obligaţiilor contractuale. Caracterul abuziv al acestei clauze rezidă în faptul că obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului.

Or, având în vedere obligaţia de transparenţă contractuală instituită în sarcina operatorilor economici care se circumscrie exigenţelor de informare şi de protecţie inerente dreptului consumatorului, în scopul garantării dreptului consumatorului de a înţelege prevederile şi efectele pe termen lung ale contractului pe care îl încheie, fiecare beneficiar al unui credit în valută trebuie să cunoască riscurile pe care şi le asumă la contractarea unui asemenea produs.

Omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de hipervalorizare a CHF, fenomen previzibil pentru experţii financiari ce activează în cadrul acestora, dat fiind faptul că CHF este o moneda instabilă, iar la momentul încheierii contractului aceasta era la un minim istoric, creşterea valorii faţă de moneda naţională fiind inevitabilă, constituie o încălcare a obligaţiei de consiliere, sever sancţionat în dreptul european şi naţional, întrucât este de natură să angajeze din punct de vedere juridic un consumator, plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor şi obligaţiilor asumate.

Conform art. 4 alin. 1) din legea nr. 193/2000 „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. O clauză contractuală va fi considerată că nefiind negociată direct cu consumatorul dacă această a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţă produsului sau serviciului respectiv.

"Raportat la prevederile legale în domeniul clauzelor abuzive, contractul de credit reprezintă un contract de adeziune conţinând clauze prestabilite de către banca care se impun clientului fără a-i da posibilitatea de a influenţa conţinutul acestora, fapt ce determina inegalitatea poziţiilor juridice ale părţilor contractante în sensul afirmării intereselor băncii, în calitate de profesionist, în detrimentul consumatorului, ce reprezintă partea mai slabă în contract. Astfel, prin prisma acestei reglementări, clauza de risc valutar constituie o clauză abuzivă întrucât subsemnata, în calitate de consumator, nu am avut posibilitatea reală de a negocia conţinutul acestei clauze, fiind constrânsă, prin natură redactării contractului de credit, la acceptarea acestuia astfel cum a fost prestabilit".

În apreciera echilibrului/ dezechilibrului contractual trebuie să se aibă în vedere criteriul echivalenţei prestaţiilor fapt ce presupune existenţa unei proporţionalităţi între drepturile şi obligaţiile asumate de către părţi, or, clauza de risc valutar ce cade în sarcina exclusivă a consumatorului denaturează raportul juridic obligaţional prin îngreunarea excesivă a situaţiei consumatorului şi conferirea băncii unui avantaj economic vădit disproporţional. De asemenea, în considerarea unei clauze că fiind abuzive, trebuie luat în calcul şi aptitudinea acesteia de a îndepărta conţinutul contractului în favoarea celui care a impus clauza, riscul valutar materializându-se în obţinerea de către bancă a unui câştig injust în detrimentul consumatorului, contrar principiului echităţii şi bunei-credinţe, principii ce trebuie să guverneze relaţiile contractuale.  

2. Stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF–leu la momentul semnării contractului, curs care să fie  valabil pe toată perioada derulării contractului. "Având în vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, în detrimentul consumatorului, determinând onerozitatea excesivă a executării obligaţiei de către subsemnata, consider că se impune restabilirea prestaţiilor inerente contractului asumat prin îngheţare cursului de schimb CHF – leu la momentul semnării contractului astfel încât să se asigure o proporţionalitate a prestaţiilor asumate de părţi care să corespundă manifestării de voinţă în sensul angajării în acest raport juridic".

"Contractul de credit se supune regulilor generale prevăzute de Codul Civil cu privire la obligaţii, din acest fapt decurgând anumite consecinţe asupra regimului juridic aplicabil. Astfel, contractul de credit, fiind un contract comutativ, caracterizat prin faptul că întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor la momentul încheierii contractului este determinată  sau determinabilă, astfel încât părţile se angajează din punct de vedere juridic tocmai în considerarea efectelor contractului pentru care şi-au manifestat acordul, exclude expunerea uneia dintre părţi la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor şi incert şi oferirea celeilalte părţi a unei şanse de câştig. Plecând de la această caracteristică inerentă contractului de credit, stipularea unei clauze de risc valutar este contrară dispoziţiilor legale întrucât, în lipsa unui acord expres al părţilor prin care să-şi asume posibilitatea unui câştig sau a unei pierderi, contractul nu poate fi considerat aleatoriu cu consecinţă strămutării asupra subsemnatei a riscului generat de hipervalorizarea CHF".

Hipervalorizarea CHF constituie un eveniment imprevizibil, viitor şi incert raportat la puterea de înţelegere a consumatorului, întrucât acesta nu are cunoştinţe de specialitate în domeniul financiar bancar care să-i permită anticiparea unei creşteri accelerate a cursului de schimb şi, în consecinţă, asumarea în cunoştinţă de cauză a riscului valutar. Conform art. 75, coroborat cu art. 76, din legea nr. 296/2004 privind codul consumului, contractele de credit pentru consum şi toate celelalte condiţii aplicabile trebuie să conţină clauze clare, corecte, care să nu determine interpretări echivoce ale acestora şi pentru înţelegerea cărora să nu fie necesare cunoştinţe de specialitate.

Norma BNR nr. 17/2003 prevede obligaţia băncii de a administra riscul în sensul diminuării lui prin organizarea adecvată a activităţii de creditare. Astfel, această prevedere exclude asumarea riscului operaţiunii de creditare de către consumator, iar o măsură în acest sens o constituie îngheţarea cursului de schimb valutar la momentul încheierii contractului, ce corespunde cerinţelor echităţii şi bunei-credinţe. Având în vedere prevederile conform cărora părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale, neputând înlătura sau limita această obligaţie, distribuţia între părţi a pierderilor şi beneficiilor rezultate ca urmare a creşterii valorii CHF faţă de moneda naţională, apare ca o soluţie  justă şi echitabilă ce materializează aplicarea acestui principiu.

Întrucât s-au schimbat împrejurările avute în vedere de părţi la momentul încheierii contractului şi, pe cale de consecinţă, efectele actului juridic au ajuns să fie altele decât cele pe care părţile au înţeles să le stabilească, considerăm că se impune revizuirea efectelor contractului în temeiul  teoriei impreviziunii care odată cu intrarea în vigoare Noului Cod Civil beneficiază de o reglementare cu caracter general, reglementare care constituie o transpunere legislativă a soluţiilor conturate în practică. Luând în considerare că noua reglementare consacră ca soluţie legislative una dintre soluţiile date în jurisprudenţă, în considerarea imperativului de a avea o practică judiciară previzibilă, se poate da soluţia statuată în Noul Cod Civil fără a se putea reproşa că s-ar atribui efect retroactiv legii noi.

"În sensul admiterii teoriei impreviziunii a statuat Curtea Supremă de Justiţie, în decizia nr. 21/1994 privind revizuirea clauzei referitoare la preţ într-un contract cu executare succesivă. În susţinerea revizuirii efectelor contractului prin stabilizarea cursului de schimb valutar şi denominarea plăţii, învederăm faptul că părţile s-au obligat în condiţiile economice existente la dată încheierii contractului când CHF avea o valoare moderată faţă de moneda naţională, aşa încât, că urmare a schimbării acestor condiţii, este necesar ca şi contractul să fie adaptat la noile împrejurări economice.

De asemenea, întrucât schimbarea condiţiilor economice a fost imprevizibilă, subsemnata neavând cunoştinţe de specialitate în domeniul financiar-bancar care să-mi permită anticiparea unei devalorizări vădite a leului faţă de CHF, revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de voinţă al părţilor, întrucât hipervalorizarea CHF deturnează contractul de la scopul în vederea căruia a fost încheiat şi executarea acestuia în contextul actual nu mai corespunde voinţei concordante a părţilor".  

3. Denominarea în moneda naţională a plăţilor conform regulamentului valutar care prevede obligativitatea  efectuării plăţilor, între rezidenţi ce fac obiectul comerţului cu bunuri şi servicii în moneda naţională. Conform art. 3 alin. 1 din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar “Plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni între rezidenţi, care fac obiectul comerţului cu bunuri şi servicii, se realizează numai în moneda naţională (leu), cu excepţia operaţiunilor prevăzute în anexa nr. 2”. Achitarea ratelor lunare în temeiul unui contract de credit nu este prevăzută în anexa nr. 2 a regulamentului valutar astfel încât se impune ca executarea obligaţiilor decurgând din acest contract să se facă în moneda naţională.

De asemenea,  efectuarea plăţilor în valută implică suportarea  unor costuri suplimentare în sarcina consumatorului constând în comisioanele de schimb valutar din leu în euro şi din euro în CHF cu consecinţă împovărării consumatorului, determinând o onerozitate excesivă faţă de obligaţia asumată, fapt contrar principiului echităţii şi bunei-credinţe care trebuie să guverneze executarea contractului. Având în vedere acest aspect, denominarea în moneda naţională a plăţilor constituie o aplicare în fapt a prevederilor legale, precum şi a principiului echităţii.

Marius COLTUC

Cabinet de avocat Coltuc