Medic din Iaşi, reţinut în dosarul stimulatoarelor cardiace luate de la cadavre. Ar fi vorba de 238 de dispozitive

Medic din Iaşi, reţinut în dosarul stimulatoarelor cardiace luate de la cadavre. Ar fi vorba de 238 de dispozitive

Un medic din Iaşi a fost reţinut în dosarul stimulatoarelor cardiace luate de la cadavre şi implantate altor pacienţi, procurorii având probe cum că acesta ar fi extras din 2017 până în august 2022 un număr de 238 de dispozitive de la cadavre sau din alte surse.

Procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un medic de la un spital din municipiul Iaşi, acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată, ( 238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, şi luare de mită.

Medicul a fost reţinut pentru 24 de ore şi s-a formulat propunere de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile, care a fost înaintată spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, potrivit Parchetului General.

Surse judiciare arată că este vorba despre medicul Dan Tesloianu, fost şef al Laboratorului de Cardiologie intervenţională, de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

„Suspectul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017- august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicţia reutilizării acestora”, arată procurorii.

Din probele administrate până în prezent, a rezultat că medicul suspect a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor.

Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de provenienţă) şi, în consecinţă, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătăţii, certificate de garanţie şi documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare.

„O mare parte dintre intervenţiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienţi decedaţi, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaţionalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacţii de natură a conduce la simptomatologia specifică”, mai arată procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală a PÎCCJ au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de cinci persoane fizice (inclusiv medicul suspectat şi reţinut), având calitatea de medici la un spital din municipiul Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, precum şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de alte patru persoane fizice, având calitatea de pacienţi ai unui spital din municipiul Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

Faţă de unul dintre suspecţii medici, procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu obligaţia de a nu mai exercita profedia de medic.

„În situaţia de fapt reţinută de procurori se consemnează că cei cinci suspecţi medici, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu materializate prin acordarea de consultaţii de specialitate unor pacienţi, au primit diverse sume de bani, cu titlu de mită, pentru activităţile prestate. În ceea ce îi priveşte pe cei patru suspecţi pacienţi, s-a reţinut că aceştia au oferit medicilor diverse sume de bani cu titlul de mită pentru serviciile primite”, arată PÎCCJ.

Au fost percheziţii în mai multe locaţii din Braşov, Iaşi şi Neamţ la persoane, firme, unităţi medicale şi un ONG într-un dosar în care există indicii că medicii ar fi efectuat mai multe intervenţii chirurgicale cu încălcarea pricedurilor de lucru şi a indicaţiilor de utilizare a dispozitivelor cardiace.

„Din cercetări a rezultat suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni de dare de mită, luare de mită şi falsuri, săvârşite de cadre medicale sau persoane din anturajul acestora, precum şi indicii cu privire la faptul că aceste cadre medicale ar fi efectuat mai multe intervenţii chirurgicale, cu încălcarea procedurilor de lucru şi a indicaţiilor de utilizare a dispozitivelor medicale cardiace (stimulatoare cardiace şi defibrilatoare), care au afectat ori au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea ori viaţa unor persoane, pacienţi ai acestora. De asemenea, au fost constatate încălcări ale prevederilor legale în domeniul construcţiilor, cu privire la un imobil situat într-o zonă încadrată ca arie protejată”, a transmis Poliţia Română.

După efectuarea percheziţiilor domiciliare, echipele constituite împreună cu organele de control din cadrul ANAF – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală-Direcţia regională antifraudă fiscală Suceava vor efectua controale specifice, în vederea luării măsurilor legale cu privire la operaţiunile derulate de societăţile comerciale vizate, în domeniul producerii şi distribuţiei de echipamente şi dispozitive medicale.

De asemenea, vor fi puse în executare nouă mandate de aducere ale persoanelor cercetate în cauză şi vor fi citaţi mai mulţi martori, în vederea audierii, activităţile urmând a fi desfăşurate la sediul IPJ Iaşi.

Comenteaza